Scris de şoferul pe 4 decembrie 2007
Exista doua locuri cu un farmec aparte pe Calea Victoriei. Sunt doua pasaje: Villacrosse si Englez. Cotloanele amandorura mi-au bucurat copilaria.
Cand am fost la blog & roll, am observat intrarea in Pasajul Englez. O bezna frate, ca-n pestera. Am pozat si eu un fel de indicator instalat undeva sus, deasupra capetelor trecatorilor.
Aflat vizavi de Palatul Telefoanelor, pasajul leaga Calea Victoriei de strada Academiei si a fost construit in 1885, una dintre casele de langa el fiind pe vremea aceea Hotelul Englez, de unde si numele pasajului. Dupa un timp, hotelul a devenit bordel, la balcoanele care inca se mai vad in pasaj stand in acele timpuri prostituatele in asteptare de clienti. Un fel Place Pigalle, insa fara vitrine, cu marfa expusa direct in bataia vantului. Se spune ca Mateiu Caragiale s-a inspirat din atmosfera lumii pestrite din zona pasajului cand a scris Craii de Curtea Veche.
In fine, bordelul a fost inchis de comunisti (astia nu prea si-o trageau) si transformat in locuinte. Astazi el arata in ultimul hal, fiind paraginit si uitat complet de autoritati. Alo, domnu’ Videanu, se aude?
Renovarea lui, ca si a celorlalte pasaje din zona altfel declarate monumente istorice, ar aduce un plus de frumusete orasului. Si, de ce nu, de turisti. Doar sa-i pese cuiva.
Publicat în locuri, prin Bucureşti | Etichetat: calea victoriei, pasajul englez | 1 comentariu »
Scris de şoferul pe 4 decembrie 2007
Astazi este o zi mare pentru mine. In sfarsit mi-a scris! Este adevarat ca nu m-am asteptat niciodata sa primesc un semn atat de clar si fara echivoc. Nu ca as fi negat vreodata legatura dintre noi. Nu am discutat foarte des, mereu fiind mai mult un monolog din partea mea. Dar, m-am gandit eu, asa este intr-o relatie: unul vorbeste mai mult, celalalt mai putin sau de multe ori deloc. Sunt atatea cupluri care rezista asa! Desi, noi n-am fost niciodata un cuplu. No way! Nu ca nu m-as fi gandit mereu ce bine este ca se afla langa mine exact in clipele mele mai grele. Atunci, si doar atunci cand m-am simtit singur si neajutorat, i-am vorbit. Si asta m-a facut sa ma simt atat de bine. M-a linistit. Mi-a dat incredere. Este bine sa stii ca cineva te poate ajuta la greu. Sigur, niciodata n-am stiut in ce a constat ajutorul. Insa cati dintre voi nu v-ati dorit, ori poate ca inca va doriti, sa aveti pe cineva aproape?
De multe ori am crezut ca sunt egoist. Ca nu-i vorbesc decat atunci cand am nevoie de ceva. Insa mereu m-am incurajat spunand ca o relatie este bazata pe un schimb reciproc. Nu, nu mi-a cerut niciodata nimic. Insa mai are timp, mi-am spus. Si cand va cere… e! cand va cere, mai vad eu. Daca pot, sigur ca voi raspunde prompt. Dar ce ar putea avea nevoie de la mine? Nu-mi dau seama. Ma mai gandesc.
Cum spuneam: astazi mi-a scris. Un gest clar. Am deschis cutia postala, si, intre o factura telefonica si un extras de cont bancar inghesuite, era SCRISOAREA. Pe hartie buna, lucioasa. Prima data am crezut ca este o reclama la ceva. Prea semana cu un pliant. Iar inceputul…. ohh! ce inceput: “Un pahar cu apa de izvor…” Asa incepe. Nu, n-am sa va dezvalui ce mi-a scris. Eu sper ca mi-a scris doar mie. Iar la final, semna simplu fara nici un post scriptum: Iisus.
In plus, am aflat ceea ce multi doresc sa stie: Iisus locuieste in sectorul 4 din Bucuresti. Mai precis in Oficiul Postal nr. 44. Si mai precis in Casuta Postala nr. 65. Si preda un curs prin corespondenta despre Biblie. Iar daca ii scrii ca vrei sa urmezi cursul, scrisoarea se taxeaza la destinatie, ceea ce pare normal pentru cineva cu o inima atat de larga. Asa ca m-a sagetat si pe mine un gand crestinesc: sa va traiasca familiile tuturor celor care imi umpleti cutia postala cu lucruri nesolicitate!
UPDATE: Vad la Magda pe blog ca Iisus a venit si prin Londra. Dar noi suntem mai smecheri: la noi are domiciliul stabil.
Publicat în la bloc | Etichetat: biblie, gunoaie, iisus, marketing direct | 6 Comentarii »
