şofer prin Bucureşti

oraşul văzut din mers

ce-am mai citit

Scris de şoferul pe 12 decembrie 2007

De la Realitatea TV am aflat încă de noaptea trecută că în Bucureşti s-a întâmplat un nou accident în care a fost implicat un angajat al ambasedei SUA. Ar fi cam al patrulea. Ori SUA ţine morţiş să ajungă ţara cea mai urâtă din lume, şi apelează la metode diferite de la caz la caz (pe aliaţi nu-i poate invada, nu?), ori este o strategie de PR greşită, ori vor să micşoreze numărul de participanţi la traficul din Bucureşti. Oricum nu este o întâmplare. Este calificant pentru modul în care angajaţii ambasadei se pişă pe regulile dintr-o ţară pentru că au imunitate.
*
Primăria Capitalei promite soluţii de fluidizare a traficului din aprilie anul viitor. Până atunci ce-or face cu ele? Le ţin la dospit? Poate fac pui?
Subiectul este tratat simpatic şi în Evenimentul zilei. Cel care semnează articolul, un fin cunoscător al jurnalismului şi a regulilor sale, remarcă referindu-se la seara de Moş Nicolae: „unii copii şi-au primit cadourile de Moş Nicolae pe bancheta din spate a maşinii”. Bravo omu’! Pe urmă explică interesant cum a crescut din 1989 până acum numărul maşinilor din Bucureşti, de zece ori. Corect! De la aproximativ 400.000 la circa 1.000.000 cresterea este de exact zece ori. Greu cu documentarea asta. Nici google nu mai e cea fost.
Abia la finalul articolului ne spune şi informaţia. Până atunci scrie un roman de dragoste de trafic.
*
Hotărârea Consiliului Local al sectorului 2 de a distruge Parcul Păsărari, aflat lângă Piaţa Obor, mai are o zi până la expirarea termenului în care prefectul o poate contesta. Da’ de ce dracu’ a aşteptat atât? Oricum, în inteligenţa lor, edilii turbaţi ai sectorului 2 au decis ca pe locul parcului să se contruiască un mall. Un mall în zona Obor? Super cool! Traficul în restul Bucureştiului va părea după asta o joacă de copii.
*
Un studiu al Ministerului Transporturilor arată, negru pe alb, că numărul de maşini a scăzut în Bucureşti în ultimii şase ani. Bă! Voi chiar aţi dat bani pentru studiul ăla? A dracului media asta zilnică a maşinilor din trafic! Mie îmi aduce aminte de coşul zilnic al lui Văcăroiu, când era prim ministru. Şi arăta cum un român mănâncă pe zi un cartof şi jumătate, un sfert de ou, 2 păstai de fasole verde….
*
Tudorina face o serie de comparaţii despre traficul din Bucureşti faţă de alte capitale europene. Merită să citiţi, măcar pentru a vă enerva din nou.
*
Teodora a avut ieri o aventură în tramvaiul 41. Asta probabil pentru că tot promisese jandarmeria să pună jandarmi (că doar ce altceva?) pe linia asta, fiind linia în care operează cei mai mulţi hoţi de buzunare. Probabil că jandarmii nu se treziseră la ora aia.
*
Bogdan mai prezintă un episod din ciclul “Fata cu smart-ul parchează”. Merită văzute pozele. Este genială fata.

Un răspuns sa “ce-am mai citit”

  1. La nebunia din 41 de dimineata sunt convinsa ca un jandarm nu ar fi facut fata. Nu avea cum sa se miste. In schimb, astazi, cand am plecat mai tarziu, am vazut doi jandarmi. Era tramvaiul mai gol.

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>