Acasă > diverse > autopromo (5)

autopromo (5)

Ce să mai zic. Devin celebru pe zi ce trece. Ori am devenit deja şi alţii vor să se înfrupte din celebritatea mea. Altă explicaţie n-am găsit la faptul că un ziar mi-a preluat un post alăturându-i o fotografie cu care n-am legătură şi fără să citeze sursa postului. Adică pe mine. Adică acest blog. Nu este prima dată când ziarul o face, dar data trecută au citat frumos sursa. Deci, vă rog copii, hrăniţi-mi şi mie orgoliul, dacă tot nu mă treceţi pe lista celor care primesc drepturi de autor. Şi desigur, există posibilitatea să vă credeţi super-ziar şi să nu mă mai băgaţi în seamă. N-o să plâng, dacă o să aveţi această reacţie.

p.s. Îi mulţumesc Simonei pentru că mi-a atras atenţia asupra ziarului.

interesul-public.jpg

UPDATE: Surse (ha! ha! ce mişto sună asta!) din cadrul redacţiei ziarului “Interesul Public” m-au contactat pentru a-mi explica faptul că este o greşeală lipsa din ediţia on-line a citării acestui blog. Drept dovadă am văzut o ediţie pe hârtie. Mă rog, un pdf mai precis. Deci, pe această cale şi în mod public, inclusiv în faţa mamei mele şi a tatălui meu care tocmai am aflat că mă citesc (deşi, în mod ciudat, n-au internet, cel puţin acasă), îmi cer scuze faţă de redactorii care realizează pagina copy&paste cu preluări de pe bloguri. Şi Simona îmi atrăsese atenţia că în ediţia print eram citat. Ete că dacă doi oameni îmi spun că sunt beat, io mă duc să mă culc.

În plus, aici puteţi citi un răspuns dat bloggerilor care s-au plâns că sunt preluaţi de ziar. Cică răspunsul i s-ar adresa şi Chinezului, deşi nu este el numit pe acolo. Pentru a înţelege care-i treaba, citiţi comentariile de mai jos, unde Chinezu se plângea cam de ceea ce m-am plâns şi eu. Este drept că răspunsul ziariştilor a fost fix cel pe care îl prevăzusem eu un pic mai sus că o să fie. Deşi nu ştiam de existenţa lui. (oare ce o înseamna “aproape zece mii”. Mihnea, tu ştii?) :)

Iată aici dovada că fusei citat. E acolo sus, în ceea ce jurnaliştii numeau cândva supra-titlu:

binder1.jpg

  1. vali
    29 ianuarie 2008 la 12:49 | #1

    mai degraba pare o greseala, ar fi fost intentionat daca era scris alt autor dar sus acolo apare numai “de : ” :-)

  2. şoferul
    29 ianuarie 2008 la 13:12 | #2

    Pai cum au stiut sa citeze la primul post preluat, eu cred ca stiau si acum sa faca la fel…
    O fi o scapare, nu zic. Dar asta nu este problema mea. :)

  3. 29 ianuarie 2008 la 13:16 | #3

    am patit si io cu ei
    trimis mail intrebator
    neraspuns la mail
    dar nepostat de atunci incoace :D

  4. şoferul
    29 ianuarie 2008 la 13:32 | #4

    sa nu raspunzi la corespondenta denota cel putin proasta crestere

  5. 29 ianuarie 2008 la 19:36 | #5

    eu zic sa ne strangem mai multi si sa descindem. faza e in felul urmator. editorul sef e foarte interesat de informatiile din blogosfera avand in vedere faptul ca ziarul e un [autocenzura]. deci nu-l intereseaza in mod direct de unde ia informatiile la ziarul lui de [autocenzura] dar imi bag [autocenzura] in [autocenzura] de [autocenzura] [autocenzura] [autocenzura] si in [autocenzura] [autocenzura] [autocenzura] cu tot cu maimutza.

    pace.

  6. şoferul
    29 ianuarie 2008 la 20:13 | #6

    Hai mai, Mihnea! Ziaristii e baieti buni, invatati prost.
    Daca te citeaza, de ce te superi? :)

  7. 30 ianuarie 2008 la 17:11 | #7

    cand m-o cita Cotidianul n-o sa fac gat deloc, iti promit :D

  8. şoferul
    30 ianuarie 2008 la 20:10 | #8

    discriminator mic! :)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.