ucigaşul

Încă de mic a ştiut că era diferit de ceilalţi copii. Şi nu doar pentru că el nu era din sat, cum se pare că erau toţi ceilalţi. Şi nici pentru că el putea purta o sabie mică la şold. Pe la doisprezece ani era destul de sigur că nu există nimeni care să i se asemene. La treizeci de ani era pur şi simplu convins. Şi îi convinsese pe toţi de forţa şi inteligenţa sa.

*

Se mutase în casa de pe deal de aproape un an. Evitase socializarea obişnuită în astfel de cazuri. Ştia că tot orăşelul acela de provincie vorbea despre el. Lăsase să se înţeleagă că este un scriitor retras, în căutare de inspiraţie. Şi era sigur că orăşenii răscoliseră după cărţile lui. Bineînţeles că nu avea nici una. Deşi, la cîte văzuse, ar fi putut să scrie ceva cu destul succes.

În ziua în care femeia i-a bătut direct la uşă, şi-a da seama că o să o ia de la capăt. Amabil, a invitat-o în casă la o cafea. Nu se mai putea abţine. De mult, de foarte mult timp, nu o mai făcuse. Nici nu a aşteptat să se închidă bine uşa de la intrare că a lovit-o în ceafă. I-a privit corpul cîteva clipe. De obicei nu era chiar într-atît de violent. Şi se gîndea înainte. Dacă ştia cineva că o să vină la el? Dar acum nu mai conta.

A dus-o în baie şi i-a extras sîngele cu aceeaşi îndemînare ca întotdeauna. L-a pus în frigider, gîndindu-se că o să i se facă foame mai tîrziu. Corpul l-a tranşat bucăţele mici, l-a pus în săculeţi, şi l-a dus în portbagajul maşinii. A scos maşina din garaj, şi a plecat repede spre marginea oraşului. A aruncat săculeţii într-o gură de canalizare veche. Şi-a dat seama că avea ideea de mult în cap, altfel cum ar fi ştiut de gaura de canal?
Seara a făcut un mic festin cu sîngele păstrat. De mult nu se mai simţise într-atît de bine.

*

Cîteva luni mai tîrziu a părăsit Branul şi s-a întors în Tîrgovişte. Rămînea apropiat de capitala lui. În definitv, la Bran nu stătuse decît o noapte, cînd trecuse din Muntenia în Transilvania. Şi se întîmplase… cînd? Nu mai ştia precis. Trecuse atîta timp.

(20 ianuarie 2002, Bran)