alte locuri: Babele şi Sfinxul sau Românica (2)

Nu mă învăţ minte. După ultima experienţă în Sinaia, prin ianuarie anul acesta, mi-am spus că nu mai calc pe Valea Prahovei. Sătul însă de marea noastră prea neagră pentru sufletul meu anul acesta, mi-am spus wtf!, hai la Babele că nu mai fusei din școala generală. Ori liceu. Amintirile nu sunt clare în acest moment.

Și uite așa, am luat volanul în brațe și am purces pe frumosul Drum European E60. Îl cunoașteți, am mai scris despre el. Față de ultima aventură în zona DN1 care ocolește Ploieștiul, acum am avut parte de o surpriză plăcută: se lucrează la drum și chiar îl fac mai lat.

Totuși, dacă acum mai puțin de 15 zile făceam drumul București – Vama Veche în două ore și jumătate (cam 300 de km), cei 135 de kilometri până în Bușteni i-am făcut în…. trei ore și jumătate. Și asta pentru că o oră și ceva am mers din Sinaia în Bușteni.  Da’ nu mă plictiseam. Uneori apăreau şi cretini cu motoarele, de parcă ăia cu suv-uri nu ajungeau. Şi uite-aşa am stat şi m-am întrebat de ce se miră când ajung la poarta lu’ Sfântu’ Petre. Genial! Asta a fost vineri.

 

În frumoasa zi de sâmbătă m-am trezit cu un chef de viață, de m-am speriat și io de mine însumi. Așa că o luarăm tropa-tropa prin Bușteni spre telecabină. Adicătelea să mergem la Babele, bre! O luarăm dis-de-dimineață, cu noaptea în cap, după standardele mele. Telecabina deschidea pe la 9,00. Ajunsei pe la 9,30. Vai, ce rapid! 240 de minute mai târziu și cinci cârcei urcam în telecabină. Teleferic, bre, nu alta! Ăștia de la telecabină, niște meseriași! Au lăsat fo 50 de bucăți biciliști să urce cu bicicletele. Că plăteau dublu, normal. Doar 47 de ron un dus-întors. Doar că ăia nu se întorceau, deci plăteau exact cât plăteam și noi, ăștiălalți. Și oricum, nu înțeleg cum plm îi lăsau cu bicicletele pe sârmă.

Sigur, la 47 de ron de persoană, puteau și ei să scrie mai frumos tarifele, nu să arunce niște vopsea oropsită pe o bucată de plastic. În fine!

   

E! Și sus, pi platoul Babelor, ce frumusețe! Ce liniște era, când nu răcneau copiii! Ce curat era, când nu te uitai spre maldărele de gunoi! Ce turiști drăguți, cînd nu urcau ca tembelii pe Sfinx! Aici eu ucid romantismul, pe care dacă-l doriți, îl găsiți pe blogul paznicei de far. În fine, o ciorbă de perișoare și o votcă mai târziu, îmbucate la surogatul de cabană, luam telecabina înapoi.

  

Apăi Babele și Sfinxul ăștia au totuși o istorioară drăguță. Cică Sfinxul fu fotografiat prima dată pe la 1900, și doar după fo 30 de ani după prima poză s-au prins niște băieți că dintr-un anumit unghi pare un cap de om.

Cât despre Babe, e și ele niște stâncuțe bătute de vânturi și ploaie, care aduc mai repede cu ciupercile, decât cu niște fomei mai vârstnice.

Și mai sunt și alte stânci la fel de duios lucrate, da’ ele nu aduc cu nimic în mod special.

  

Șmecheriile astea lucrate natural de mâna naturii se află pe la 2.200 de metri deasupra lu’ nivelul mării. Pe un platou, o frumusețe care taie respirația, în special dacă bate vântul mai tare. E de văzut oricum, mai ales că la un sondaj scurt făcut printre amici, nu erau mulți care să se fi urcat de nebuni până acolo.

E! Și dacă tot vă nimeriți prin Bușteni, nu ratați două bodegi: Uncle’s Jack, unde chenerul este atât de pitoresc, încât nici nu contează ce bei și mănânci. Mă rog, băurăm un super ceai și un super vinars de Jidvei. Și doi: Biznest, unde patronul este atât de drăguț încât dacă ghicești scorul la Steaua – FC Argeș (2-0, hai băieții!) îți dă o sticlă de vin din partea casei. Sigur, după o tragere la sorți, că nu ești chiar singurul care crede că Steaua rulz.

  

  

 

În rest, Buşteniul este un oraş cu casele invadate de flori, începând cu primăria. Popa şi-a pus număr la maşină BOR (oare de ce?). Grenadierul de la gară nu a reuşit să arunce nici acum grenada aia, deşi se chinuie de când eram prin şcoala generală. Orin prin liceu, n-am amintiri clare, cum spuneam. Un nene şi-a făcut super firmă. Iar altul cred că-şi caută micii uitaţi sub maşină şi acum. Cât despre canale… sunt făcute la Brăila da? Nu în Spania cum a vrut nea’ Videanu în Bucureşti.