poveste despre scoici şi mare
Când o scoică mă apasă
Şi nisipu’mi intră-n nări,
Vine marea şi mă lasă
Fără gust şi răsuflări.
Când nisipul mă mânjeşte
Într-un joc al dragostei,
Vine-o scoică şi-mi şopteşte
Despre viaţă şi noi doi.
Când prin mare mă preumblu
Cufundat în vise adânci,
Vin delfini să mă trezească
Şi un stol de rândunici.
Când în ochii tăi, iubito
Eu mă pierd oftând alene,
Vine-un val şi mă agită
Ca să-mi umple venele.
Când e vara pe sfârşite
Şi doar astăzi nu e toamnă,
Vine ploaia şi se-aşterne
Peste noi şi peste Vamă.
( 31 august 2009, Bucureşti )
Categories: proiect: poveşti
proiect: poveşti

Frumos scris !felicitari
Norocoasa cea careia i-ai scris ! Pentru ca sunt sigura ca despre o femeie este vorba
multumesc!