diferenţa

Din ciclul “cum alegem publicul ţintă?”. Sau, ca să înţeleagă şi ăia de dădură bani, dar şi ăia de-i luară, “cui ne adresăm?”.

reclama noastră, făcută la noi:

reclama lor, făcută la noi:

 

 

de week-end: Shrink (2009)

“Primul pas spre fericire e cel mai greu.” Spune unul dintre personajele principale. Şi nu-l poţi face dacă nu treci peste trecut. Şi dacă nu treci peste trecut, te poţi autodistruge cu succes.

Jonas Pate, un regizor şi producător de seriale slabe, a reuşit să facă, probabil, filmul vieţii lui. Kevin Spacey e convingător. Ca şi ceilalţi pe care vă las să-i descoperiţi singuri, că nu sunt chiar nume mici. Cel puţin o parte. Deci, de văzut.

de week-end: House şi Criminal minds

 

Au apărut primele episoade din sezonul 6 la House M.D. şi din sezonul 5 la Criminal Minds. Pentru pasionaţi, desigur. Despre dr. House am mai scris. Ambele seriale sunt ideale pentru văzut într-o zi ploioasă. Nu vă mai obosesc cu sinopsisuri sau alte povestiri despre ele. Sunt de văzut. Părerea mea.

Eliades Ochoa – concert – Sala Palatului

   

   

   

   

Cesaria Evora – concert extraordinar – Sala Palatului

   

   

 

coşmarul (1)

Un coşmar nu m-a lăsat să dorm noaptea trecută. Se făcea că deschid televizorul şi la emisiunea „Happy hour” de pe Prot Tv erau invitaţi Cătălin Măruţă şi Andra cărora le muriseră părinţii de curând într-un accident de maşină. Şi erau întrebaţi ce au simţit ei când au văzut fiarele contorsionate ale maşinii în care se aflau părinţii lor. După care prezentatorul le zâmbea înţelegător şi-i întreba: da’ cu moştenirea cum e? Şi o ruga să intre în studio pe invitata surpriză: femeia care le face celor doi curăţenie în casă. Pentru a afla chiar de la cineva de lângă familie cum stă toată treaba.

După care schimbam canalul şi pe Antena 1 era invitat la “Acces direct” Mădălin Ionescu. Prezentatorul îl ruga pe acesta să cânte un cântec de dor şi jale în amintirea soţiei care tocmai murise de cancer. Ionescu dă o lacrimă şi începe să cânte despre soţie, viaţa lângă ea şi cancerul care i-a luat-o necruţător.

Schimbând, pe TVR 1 văd o emisiune “de scos bani”, în care un nene legat la cap lăuda o pensiune situată pe malul unei mări. Şi dă-i limbi, şi dă-i limbi. Doar despre vacanţa gratis primită nu am mai apucat să văd nimic pentru că am schimbat iar…

Pe un canal de ştiri se derulau imagini cu Mihai Gâdea, acuzat că frecventează împreună cu Mircea Badea un club deţinut de un ţigan homosexual. Vocea din studio ne explica sigură pe ea că dacă cei doi au călcat în club, deşi nu există încă nici o dovadă, sigur sunt şi ţigani şi poponari. Doar din respect pentru telespectatori, vocea din studio nu ne explica în detaliu ce fac cei doi în pat când îşi arată „adevărata culoare a pielii”.

Obosit, închid televizorul şi deschid un ziar. Fosta bulină buclucaşă titra mândră ce experiment inedit i-a trăznit prin cap: a prezentat fotografiile angajaţilor săi unei clarvăzătoare. Aceasta şi-a dat seama doar uitându-se la fotografiile angajaţilor şi la un bol cu ciorbă de viţel neînţărcat cine trebuie dat afară şi cine nu. „Ciorba nu te păcăleşte. Ăştia trebuie daţi afară, că e criză”, zice vrăjitoarea citată de ziar.

Mă trezesc din coşmar. Mă uit în jur. Doamne ajută! Nimic nu e real. Ce bine că trăiesc într-o ţară normală, plină de oameni normali.

(totuşi, sunt convins: coşmarul va continua)

de văzut: stand up comedy cu Trupa Deko

Teo, Vio şi Costel mi-au încântat seara de sâmbătă. Şi nu sunt uşor de mulţumit zilele astea. Vroiam cam de multişor să-i văd live. Mai văzusem câte ceva pe youtube. Îmi place stand up comedy. Am văzut şi ce înseamnă în America asta. Am văzut şi băşinile leşinate promovate de HBO (de unde ideea că în Ardeal există umor, n-am să înţeleg). Şi acum am văzut şi Trupa Deko. Ok, or mai fi şi alţii de văzut, dar până acum Deko rulzzzz.

Fiecare dintre cei trei are stilul său. De departe Teo este cel mai cizelat, cu glumele lucrate şi exersate mult. Nu s-a bâlbâit. Nu a uitat textul. Ştia unde rămâne după ce făcea pauze. Ştiu şi ei că nu sunt la fel. A început Vio, care lua publicul peste picior că nu-i înţelege glumele. Mie mi-a plăcut şi aşa. Publicul oricum nu are nici o şansă să-i răspundă cuiva care ţine microfonul. A continuat Costel. În vervă şi mult. Mult nu e bine mereu. Şi a terminat Teo.

A! Ştiu, mulţi se vor plânge de vulgaritatea textelor. Unii exagerează gratuit cu cuvintele murdare, dar la Teo totul a mers de la sine. Firesc, normal. Aşa că, de ce să fim ipocriţi? Vorba cuiva care stătea în spatele meu: „Hai mă, că e din realitate. Şi tu îmi împingi uşor capul”. Asta înţelesese ea. Mă rog, fiecare se amuză la ce înţelege. Eu, în locul ei, nu mă amuzam chiar la faza asta. În fine, cine  ştie poanta, înţelege la ce mă refer. Deci, de văzut.