Arhiva
despre nimic (4)
Aud mereu că trăim într-o societate de consum, în care alergăm de dimineaţa până noaptea târziu să ne câştigăm salariile. Cu care ne plătim chiria, ne luăm haine şi ce alte prostiii mai facem. Nu, nu folosim banii să mâncăm sănătos. Mulţi au şi uitat cum e să mănânce cu adevărat. Asta, dacă au ştiut vreodată.
Răspundem imediat la cel mai mic semn al şefilor de la muncă, ca şi cum suntem dresaţi. Dăm la o parte familia, prietenii, doar ca să muncim mai mult. Dormim puţin şi prost.
Când vrem să ne distrăm, ieşim într-un loc cu muzică dată la maxim, unde nu auzi decât zumzăiala vocilor care urlă în jurul tău. Dar neauzind, în fapt, ce ne spune cel de lângă noi. Credem că ne distrăm dacă facem periodic excese, bând mult şi fumând peste măsură.
Plecăm în concedii scurte, ca să nu ne rupem de viaţa falsă pe care o avem. Când un concediu depăşeşte perioada obişnuită, devenim nervoşi.
Ne pierdem nopţile la televizor iar a doua zi nu ştim cum să ascundem cearcănele. Adormim cu televizorul deschis de multe ori, un gest despre care orice psiholog îţi spune că denotă dorinţa de a avea pe cineva lângă tine.
Însă când cineva încearcă să ne intre în viaţă, îl îndepărtăm rapid. Vrem să fim independenţi. Să decidem noi ce vrem să facem cu viaţa noastră. Uitând că oamenii nu sunt făcuţi să trăiască solitar. Iar, în final, trăim singuri, în mijlocul unor oraşe aglomerate. Şi când trece timpul, sperăm ca 112 să funcţioneze ireproşabil. Pentru că dacă avem nevoie, nu avem pe cine suna noaptea să ne sară în ajutor.
Ne place să credem că avem prieteni, însă sunt doar oameni asemenea nouă. Ne rezervăm timp, periodic, să le dăm telefoane cunoscuţilor ori rudelor, crezând că astfel suntem aproape de ei. Dar de multe ori însă, uităm să îi sunăm chiar pe cei care ne iubesc.
Credem că ne simţim bine în peşterile noastre decorate pompos de la Zara ori Ikea. Adunăm lucruri utile, uitând să ne înconjurăm de lucruri frumoase. Ne pierdem imaginaţia preferând un film facil, unei cărţi care îţi poate ridica semne de întrebare.
Pe scurt, am uitat să trăim frumos. Sau poate nu am ştiut niciodată. Dar ne scuzăm mereu, spunând că ştim toate aceste lucruri, însă nu avem timp să le facem.
a venit primăvara
proiect nou (3): africanii
proiect nou (2)
AMR 5 zile până apar şi lighioanele.
eroul
“Bine le-a făcut, mama lor! Să vadă şi ei cum e să le ia cineva banii”, zice taximetristul cu năduf.
„Da, erau bani munciţi care urmau să aduca şi mai mulţi bani munciţi, hai sictir nemernicilor, să vă fie de bine”, scrie cineva pe facebook. Este aprobat într-un minut: “Aţi înţeles bine.”
„De azi avem un super erou pe piaţa de capital”, remarcă ironic un jurnalist, tot pe facebook. Comentatorii postării nu simt ironia.
“A luat de la bogaţi, dă-i dracu’!”, spune vânzătoarea în supermarket.
Toate acestea le-am auzit, ori citit, în ultimele 24 de ore. Cristian Sima devine, uşor-uşor, un erou.
Ce s-a întâmplat, pe scurt? Un broker fură banii clienţilor. În fapt, ce vede poporul? Vede nişte politicieni şi oameni de afaceri care jucau pe bursă şi şi-au pierdut banii. Şi a fugit unul cu banii Aşa, şi? Pentru cineva care nu înţelege nici măcar de ce pâinea costă cât costă, mecanismele pieţii de capital sunt poveşti cu ozeneuri. El vede un haiduc. Chit că haiducul nu dă bani la bobor. A luat de la bogaţi. Foarte bine! Uite că cineva le-o trage şi ăstora! Se face dreptate! E corect! Sigur că nu. Poţi schimba această percepţie? Sigur că nu. “Bursă” sună atât de burghez, atât de plin de dorinţă de îmbogăţire, încât pur şi simplu jucătorii pe bursă sunt puşi la zid. Şi ce jucători! Un fost ministru, fo doi afacerişti… Clar! oameni care sug sângele boborului.
Cristian Sima a simţit şi el asta. Şi în loc să se trasforme într-o a doua Elodie, căutată de toţi, a apărut la scurt timp de la dispariţie să se justifice. Ştie, simte că va avea o opinie publică favorabilă. În plus, nici un păgubit nu a anunţat deocamdată poliţia, aşa că nu îl caută nici un organ de control. Asta poate pentru că a şmecherit banii, prin tranzacţii care nu se supun controlului statului român. Poate, pentru că mie nu îmi e clar. Dar e altă discuţie. Nu se trasformă nici măcar într-un Marta sau Nicolae Popa. Pe unul încă îl caută poliţia, altul a fost găsit după enşpe ani.
Şi aşa, Cristian Sima devine haiducul modern. Hai să vedem, acum, în cât timp se prinde „presa” şi uită să mai vorbească despre furt. Vor vorbi doar despre cât au pierdut politicienii, oamenii de afaceri, cine sunt ei, de unde au banii… Cum au pierdut, fac pariu că în 24 de ore nu o să mai conteze. Trist. Adevărat încă nu ştiu dacă e.
despre roşia montană, de la un necunoscător
Sunt invadat de mesaje pro şi contra exploatării miniere de la Roşia Montană. Dacă nu ai ceva cunoştinţe în materie, nu cred că îţi poţi face o opinie corectă. Dar una de bun simţ, cred că poţi.
Să presupunem pentru o clipă că scrisorile locuitorilor din Roşia Montană, de le vedem în presă toată ziua, ar fi reale. Ce vor ei? Să lucreze la Gold Corporation şi doar la Gold corp. Ce ne arată ele? Că într-un loc uitat de lume, cum mai sunt zeci de comune şi oraşe în Ro, trăiesc nişte inadaptaţi. Cam cum strigau minerii prin 1997, că li se desfiinţează minele şi ei vor să lucreze, aşa şi ăştia. Deci, aceşti inadaptaţi, în loc să îşi caute de muncă, eventual şi în afara localităţii, stau ca boii, uneori ani de zile, şomeri. Poate, poate se întamplă o minune. O minune nu se întampla, aşa că…
Ba, majoritatea dintre ei, după ce că nu au după ce bea apă, ne explică că au căcat şi câte 2-3 copii. Cum să-i crească, fără investiţia Gold corp.? Aş zice ca îşi merită soarta. Şi am şi o veste proastă pentru ei: majorităţii din restul ţării nu le pasă de ei. Nici guvernului, care ar fi trebuit sa se ocupe de reconversia lor, din păcate. Nici statului puternic despre care vorbeea MRU. Dar asta e o altă discuţie.
Să presupunem pentru o clipă că ălora care urlă că se distruge patrimoniul la Roşia Montană, chiar le pasă de asta şi nu trăiesc din fonduri care nu ar mai fi primite, daca problema nu ar exista. Nici lor nu le pasă de oameni. Cică le pasă de mediu, deşi nu cred că România e singura ţară în care se face exploatarea în felul propus de Gold. Lor le mai pasă de galerii vechi miniere, nevizitabile şi de nişte case, altfel frumoase. Băieţii ăştia au impresia că se face turism în zonă? Or se va face? Cine dracu se duce să vadă nişte galerii de mină? Şi pentru ei am o veste proastă: majorităţii din restul ţării nu le pasă de turismul din zona aia. O zonă de care nu auzise nimeni până de curând.
Deci… avem, pe de-o parte oameni ce vor locuri de muncă, care fac acest anunţ în clipuri publicitare plătite de cel ce îşi doreşte exploatarea cu orice preţ. Pentru că, nu-i aşa?, compania nu îşi doreşte profit, îşi doreşte să creeze locuri de muncă… Şi pe de altă parte nişte exaltaţi care visează turism şi un mediu curat. Asta am înţeles eu.
Dar, pentru că lucrurile nu se mişcă (în nici un sens), periodic mai apare un nene la televizor care vorbeşte şi el despre locurile de muncă. Nu, el nu face lobby disperat pentru compania investitoare. El spune doar că, dacă se deschide exploatarea, se creează locuri de muncă. Iar România are nevoie de locuri de muncă, nu? Ăsta e un lucru clar. Aparent, pentru crearea unor locuri de muncă în România (şi alea la Cucuieţii din Deal), nu există decât o soluţie: exploatarea de la Roşia Montană. Mă rog, cu alte câteva adiacente, precum extragerea gazelor de şist. Pe scurt, România, de fapt Guvernul, nu poate crea locuri de muncă decât prin înfiinţarea unor exploatări miniere. Asta înţelegem, nu? Altă soluţie, futu-le mama lor de politici publice!, nu există.
Şi dacă băiatul ăsta de face lobby deşănţat (pentru locuri de muncă, ce naiba!) nu ar fi chiar şeful statului, mai că ar trebui să ne doară în cur.
Trăgând linie, nu pot decât să îmi declar respectul pentru „politicienii laşi” de la UDMR, care în ultimii ani nu avizară crearea respectivelor locuri de muncă. Şi să am îndoieli în privinţa bunei credinţe a cuiva, companie sau om, care investeşte bani şi timp, pentru a face cuiva un bine, cu sila.
instagrame
