de mers: Marius (Chişinău)

Marius este un restaurant (a nu se confunda cu cafeneaua de alături) cu specific franţuzesc, din centrul Chişinăului. Bucătarul este destul de clar că ştie ce face. Pentru că, exact ca întotdeauna când am mâncat mâncare franţuzească, nu m-a dat pe spate. Nu pot spune că nu este o mâncare gustoasă, dar nu este cu siguranţă ceva care să mă pună în cur. În fine, la cât mă pricep eu, ce am mâncat aici este tipic a la francaise.

Dar până la mâncare, să trecem prin restaurant. Amenajare plăcută, de bistro, chelneri amabili, gata să îţi explice ce mănânci. Eu n-am vrut să-mi explice. Am vrut să fie o surpriză, aşa cum am păţit mereu în Paris. Durata preparării mi-a lăsat însă o gaură în stomac: puţin peste o oră. Să fie bilă neagră, că am murit de foame? Să fie albă, că a preparat totul pe loc? În fine…

Până la mâncare am pornit cu o puţină vodcă (doar avem influenţe ruseşti în zonă). Russian Standard se cheamă ea. Şi am tot continuat aşa timp de o oră, până a sosit ceea ce în meniu se chema “tatar din somon cu susan şi legume, acoperit cu icre roşii”. Chestia cu icrele roşii cred că este şi ea o influenţă rusească. Destul de gustos. Servit alături şi cu un sos de soia. Legume a însemnat aici ceapă verde şi castravete. În Chişinău nu poţi şti niciodată ce conţine un fel de mâncare. Pur şi simplu în meniu nu trec toate ingredientele. Mă tot întreb cum trăiesc alergicii pe-aici… De foame, uitai să fac poza la “tatar”.

La scurt timp a apărut, după cum preciza meniul, „Buiabes a la Marseille cu crutoane din usturoi”, sau în franceza din meniu: „Bouyabes a la Marseille, servi avec des croutons a l’ail”. Spre ruşinea mea habar n-aveam că o să fie supă de peşte şi fructe de mare. Nu am înţeles ce însemnau crutoanele de usturoi. Nu era nimic de usturoi pe acolo, cu excepţia unei maioneze aduse într-un bol alături. Nice! Exact ca-n Franţa. Nu prea ai idee ce comanzi.

 

Şi după aceea a zburat către masă o “prepeliţă cu umplutură de <<graten>>, cu fois gras pe frunze de spanac şi sos de pomuşoare”, sau în franceza din meniu: ”caille a la farcissure <<graten>>, servie sur des feuilles d’epinard avec foie gras et de la sauce aux baies”. Unde sosul de pomuşoare era dulceaţă de fructe de pădure iar gratenul era ceva din mere. Cred. Că oricum nu ştiu ce e ăla graten. Iar spanacul era fiert cu usturoi. Şi avea şi un ou de prepeliţă şi cartofi prăjiţi. Ca de obicei, uitaseră să le pună în meniu.

  

Am încheiat cu un pahar de chardonnay, desigur de Purcari, un espresso scurt şi am fugit să mănânc un sandviş acasă. Muream de foame. Da’, dacă treceţi prin Chişinău, mergeţi o tură. Duminica au reducere de 50% la consumaţie. Aşa că măcar la preţ a fost ok.

de mers: La Taifas (Chişinău)

Nu sunt multe locuri unde se poate mânca decent în Chişinău. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Însă La Taifas este unul dintre ele. Situat pe str. Bucureşti, la nr. 67, în centrul oraşului, La Taifas este un restaurant cu bucătărie tradiţională moldovenească. Nu râdeţi, că nu este acelaşi tip de bucătărie cu cea din Moldova noastră. Este o bucătărie cu influenţe slave, ruseşti.

Chelneri prietenoşi. Eu l-am nimerit pe unul care vorbea şi româna decent. În Chişinău şi asta este o bilă albă pentru chelneri. Încă de la intrare ţi se oferă, în semn de bun venit, un pahar cu vin alb şi miez de nucă. Badea Nicolae îl cheamă pe cel care ţi le oferă. Tot el îţi ia şi haina la garderobă. Omul polivalent, deh!

Amenajarea este în stilul restaurantelor cu specific românesc. Ştergare, ulcele de lut, mese de lemn masiv. Tot tacâmul. Şi nu este kitsch.

Din meniu am ales un delicios borş cu carne de raţă şi un muşchi de viţel de lapte la grătar cu cartofi prăjiţi „ca acasă”. Cartofi tăiaţi rondele, prăjiţi şi amestecaţi cu puţin usturoi şi ceapă. Şi peste toate astea a mers foarte bine un vin roşu de Purcari, care se cheamă chiar aşa: Roşu de Purcari.

Dacă viţel de lapte am mai mâncat, borşul de raţă a meritat o poză. Nu de alta, dar era prima dată când mâncam aşa ceva.

alte canale (6)

 

de mers: Jack’s Piano Bar

Jack’s Piano Bar. Str. George Enescu nr. 10. Pe lângă Terminus, dacă vă este mai familiar. Concept clasic de piano bar, unde totul se întâmplă în jurul pianului, desigur. Muzica este asigurată de un grup de bulgari cu un reportoriu pornind de la oldies but goldies, până la hituri mai dinspre zilele noastre.

Am mers pentru a doua oară şi sunt sigur că o să recidivez. Sâmbătă noapte, prin bar au trecut Holografii. Înţeleg că nu e pentru prima dată. Şi au susţinut şi un mic recital. Just for fun. Şi mai înţeleg că nu sunt singurii care trec pe aici şi cântă alături de cei trei bulgari. Deci, de mers. Clar. Atmosferă prietenoasă, chelneri prietenoşi, clienţi prietenoşi, muzică bună, sound ok. Şi se fumează. Că a devenit un lucru important de ştiut despre un loc în care ieşi, dacă eşti fumător. Urmează poze. Scuze pentru calitatea lor, dar sunt făcute cu telefonul. Cele mai bune sunt făcute de altcineva, normal.

  

   

   

 

alte canale (6)*

 

*prin amabilitatea lui Zoso

alte canale (5)

locuri: Hala Traian

 

Hala Traian este unul dintre cele mai vechi cartiere din Bucureşti, cu o arhitectură specifică începutului anilor 1900. Clădirea reprezentativă a cartierului este Hala Traian, construită înainte de 1900, una dintre cele mai vechi pieţe din Bucureşti, arhitect fiind Giulio Magni, cel care a făcut şi Bursa de Mărfuri din Rahova. Pe timpul acela cartierul era unul evreiesc.

În acest moment hala arată mai mult a supermarket, faţă de piaţa de desfacere a cărnii, peştelui şi legumelor, care era acum o sută de ani. Lăudabil este însă faptul că a fost restaurată.