criză-criză, da’ un act caritabil tot se poate

 

Se dau nişte copilaşi-drăgălaşi talentaţi. Fie la muzică, fie la desen, fie la fotografie, fie la teatru, film sau coregrafie. Se dă o fundaţie. Se dă un proiect. Şi nişte donatori. Prima ediţie a proiectului a avut loc anul trecut, când 16 tineri talentaţi au primit finanţări pentru propriile proiecte şi burse de studiu, finanţări ce au acoperit costurile materialelor şi instrumentelor de lucru, ţinute de scenă, deplasări la concursuri şi stagii de pregătire în ţară şi străinătate. Proiectul a inclus şi o tabără de creaţie la Teşcani. Bun, ăsta a fost un intro. Să vedem despre ce-i vorba anul acesta.

Fundaţia, care nu este orice fundaţie, ci este una cu sânge albastru – Fundaţia Principesa Margareta a României – organizează anul acesta un concert caritabil, pentru a strânge fonduri fix pentru a face ceea ce a făcut şi anul trecut. Concertul va avea loc pe 25 octombrie, la Ateneu, şi va fi susţinut de Orchestra de Cameră Radio dirijată de Cristian Mandeal. La eveniment participă şi MS Regele Mihai. Fondurile strânse din vânzarea de bilete şi din donaţii vor ajuta din nou o serie de copii, în cadrul aceluiaşi proiect – „Tinere talente”. Iar selecţia tinerilor va fi făcută de jurii specializate.

E! Cam atât avusei să vă spui. Şi nu e publicitate. Chiar mi-a plăcut proiectul şi aş fi dat o tură pe la concert, dacă nu eram plecat. Mai multe detalii găsiţi aici. Bilete la Diverta şi pe ticketpoint.ro.

de mers: Jack’s Piano Bar

Jack’s Piano Bar. Str. George Enescu nr. 10. Pe lângă Terminus, dacă vă este mai familiar. Concept clasic de piano bar, unde totul se întâmplă în jurul pianului, desigur. Muzica este asigurată de un grup de bulgari cu un reportoriu pornind de la oldies but goldies, până la hituri mai dinspre zilele noastre.

Am mers pentru a doua oară şi sunt sigur că o să recidivez. Sâmbătă noapte, prin bar au trecut Holografii. Înţeleg că nu e pentru prima dată. Şi au susţinut şi un mic recital. Just for fun. Şi mai înţeleg că nu sunt singurii care trec pe aici şi cântă alături de cei trei bulgari. Deci, de mers. Clar. Atmosferă prietenoasă, chelneri prietenoşi, clienţi prietenoşi, muzică bună, sound ok. Şi se fumează. Că a devenit un lucru important de ştiut despre un loc în care ieşi, dacă eşti fumător. Urmează poze. Scuze pentru calitatea lor, dar sunt făcute cu telefonul. Cele mai bune sunt făcute de altcineva, normal.

  

   

   

 

Eliades Ochoa – concert – Sala Palatului

   

   

   

   

Cesaria Evora – concert extraordinar – Sala Palatului

   

   

 

550 de ani de Bucureşti

550 de ani. O fi mult? O fi puţin? Iată că Bucureştiul a ajuns la această vârstă, însă dacă ne uităm prin oraş, o să observăm că nu maturitatea îl caracterizează. Centrul vechi? O glumă. Curtea Veche? O parodie. Cartierele? Adunături de cutii puse una peste alta, cu mici excepţii.

Oricum, măcar cei 550 de ani nu trecură neobservaţi. Se vor întâmpla chestii. Programul lor aici.

Madonna – Sticky and Sweet Tour 2009 – Parcul Izvor

   

  

centrul vechi nu vrea să moară

Avem un centru, aşa numit vechi. Istoric. Adică o zonă în care se află clădiri vechi. O zonă mică, dacă o comparăm cu zone similare din Barcelona, Praga sau Bratislava. Ştiu sigur că ea poate arăta bine, dacă i-ar păsa cuiva. Pentru că în Sibiu şi Braşov, dacă ar fi să dau doar două exemple din ţara România, cuiva i-a păsat. Şi centrele vechi ale acestor oraşe arată foarte bine.

Am fost surprins aseară să constat că, în ciuda vandalizării practicate de autorităţi a zonei, oamenii se încăpăţânează să meargă acolo. Terasele sunt pline. Noaptea, centrul vechi prinde viaţă. Şi există un aer interesant, de boemie, de împlinire a micilor plăceri ale vieţii, care în timpul zilei dispare. Sunt chiar şi turişti care se pozează printre escavaţii. Cam asta e imaginea pe care o duc ei acasă din Bucureşti:

  strada Lipscani, una dintre cele mai vechi din Bucureşti

 şantierul nemuritor

De cât timp arată centrul aşa? Să tot fie trei ani. Trei ani în care am auzit un milion de promisiuni: de la pavatul ruinelor cu sticlă al lui Videanu, la modernizarea promisă de Oprescu. Şi, dacă îmi aduc bine aminte, înaintea lor a existat Negoiţă, care avea în parohie zona şi care promisese şi el marea cu sarea. Şi înaintea lor or mai fi fost şi alţii. Oameni buni, nu vă e milă de oraşul ăsta, de îl călcaţi în picioare în halul ăsta? Să vă trăiască familiile!

Mai ştie cineva ceva despre proiectul “Un Bucureşti Frumos”, iniţiat de Programul ONU în România în parteneriat cu Primăria Generală? Ar fi trebuit să înceapă în 2006.