despre alegeri, uşor obosit

Campania electorală pentru localele de anul acesta nu a fost plictisitoare, cum multă lume tot ne spune de ceva zile. Nu a fost nici fără miză. Şi nici nu a omorât competiţia, prin faptul că nu am avut decât un tur de scrutin.

Campania nu a existat în presă, adevărat, ci în lupta underground, de uzură, din teren. Ziariştii nu au fost niciodată interesaţi de ceea ce fac primarii: afaceri, licitaţii, proiecte. Nimic nu i-a interesat, timp de patru ani. Şi nimic nu i-a interesat nici în campanie. Dacă îi interesau, organizau dezbateri serioase. Forţau candidaţii să iasă faţă în faţă. Făceau anchete de presă. Nimic. Nu au făcut nimic. Dar se plâng că a fost o campanie plictisitoare. Păi, dacă laşi candidaţii să facă ce vor, o să fie ceva plictis, în media. Candidaţii vor apărea doar în locuri controlate strict, cel puţin de piariştii lor. N-am un studiu, încă, dar înclin să cred că cetăţenii erau interesaţi de toate acestea. Atât de interesaţi, încât au ieşit la vot masiv, faţă de alte scrutine.

A! Sigur că a fost şi vot politic. Când nu a fost? Când câştiga PDL, mă rog Alianţa DA, împotriva PSD, nu era vot politic?

Decizia de a avea doar un tur nu a securizat primarii în funcţie. Avem fo două dovezi doar în Bucureşti. Şi am fi avut-o şi pe a treia, dacă primarul respectiv ar fi avut careva contracandidat serios. Competiţia a fost mai acerbă, ştiindu-se că e doar un tur. Sau, altfel spus, unii şi-au dorit victoria mai mult. Acolo unde contracandidaţii au părut serioşi, au cam reuşit. Sigur, cetăţenii nu au avut decât fo două surse majore de informare: materialele electorale ale candidaţilor şi ce se vedea cu ochiu’ liber că au făcut primarii în ultimul mandat. Pentru că, repet, presa nu a fost interesată în a crea dezbateri.

Miza a fost majoră şi pentru partide şi pentru cei care au mers la vot. PDL ar fi trebuit să-şi dorească un scor bun, ca să nu dea un semnal prost pentru parlamentare. Pentru asta avea nevoie de o strategie coerentă la nivel naţional şi de candidaţi serioşi. Nu a avut nici una, nici alta. Nici măcar primarii în funcţie nu au părut serioşi, pentru că au fugit de bătaie, crezând că aşa pierd voturi. Perfect adevărat, dacă partidul lor nu era pe un trend descendent. USL şi-a dorit şi el un scor bun şi pentru asta a mizat pe o strategie unică, în care disonanţe au făcut doar câţiva vechi baroni locali care câştigau şi dacă mureau cu câteva zile înainte de alegeri. Nici bâlbâielile numirilor guvernamentale nu par fi contat foarte mult în tabloul general.

Şi PDL şi USL au fost încurcate la fel de mult de schimbarea de guvern. Însă doar USL a ştiut să se adapteze, pe când despre PDL s-a spus că şi-a dorit intrarea în opoziţie, pe principiul că aşa au făcut mereu, cu puţin timp înainte de alegeri. Şi-or fi dorit-o, dar nu au ştiu să se mai readapteze la ea. PDL încă mai are impresia arogantă că guvernează. Din păcate pentru ei. Discursurile politice bombastice, întoarcea la teme de acum 8 ani sau credinţa că poţi critica guvernarea, când tu ai avut-o pe mână până acum 30 de zile, nu te ajută.

O miză importantă a fost şi pentru alegători. Din punct de vedere politic, românii nu au făcut notă discordantă de alţi europeni sătui să audă de austeritate. Să audă, pentru că de simţit, nu au simţit-o precum spaniolii şi grecii, de exemplu. România, aflată de 20 de ani într-o tranziţie lungă precum no man’s land-ul unui front, nu prea avea clară ideea de austeritate. Ce? au fost tăiate salariile la fo 300 000 de bugetari. Aşa, şi? Ăştia înclină balanţa? Dacă privim rezultatele de acum 4 ori 8 ani de la parlamentare, o să vedem că nu. Dar dacă şi guvernanţii şi opozanţii ne-au tot vorbit de austeritate, se prea poate ca tot mai multă lume să creadă că o simte. Dacă toată lumea îţi spune că eşti beat, până la urmă te duci să te culci. Aşa că de aici a venit votul politic. Votul administrativ însă, a venit din dorinţa de a vedea că “se face ceva”. Am avut boom economic, ne-am luat toţi maşini şi am început să vrem autostrăzi. Asta era acum câţiva ani. Poate şi acum, că maşinile ne-au rămas iar autostrăzi tot n-avem.

Acum ne plimbăm prin Europa şi constatăm că în metrourile cu reţele de 3-4 ori mai mari decât a Bucureştiului, nu te pierzi. Sau că ai indicatoare peste tot. Că nu ai nevoie de gps ca să ajungi de la Bruxelles la Paris. Dar ai nevoie şi de mama gps-ului ca să nimereşti Clujul, dacă pleci din Suceava. Pe scurt, oamenii caută o calitate a vieţii mai bună. O calitate pe care doar edilii le-o pot oferi. Pentru că poţi sta într-o casă fantastică, poţi conduce o maşină de vis, dar când ajungi pe stradă dai tot de mizeria cotidiană: inundaţii, gropi, parcangii. Şi din cauza asta, cred eu, că s-a ieşit la vot masiv.

Teoretic, candidaţii – cel puţin cei mai importanţi – au ştiu ce probleme au cetăţenii. Iau exemplul Bucureştiului: toţi ştiau că există o problemă cu câinii vaganbonzi. Însă doar unii au ştiut cum să prezinte rezolvarea ei. Pentru că – să ne fie clar – nici alegătorii nu mai pot fi prostiţi ca acum 20 de ani. De aici şi insuccesul unor idei extravagante, precum transport public gratuit. Poate acum patru ani mai mergea să promiţi autostrăzi suspendate. Acum nu mai ţine. Oamenii or fi devenit mai realişti. Psihologic vorbind, probabil că tocmai discursul despre strâns cureaua, că „e criză frate!”, i-a făcut aşa.

Teoretic, orice candidat ar fi trebuit să ştie dacă ce promite se poate realiza, dacă ce promite este credibil şi dacă afişul de campanie este agreat. Consulţi nişte specialişti şi afli rezolvări. Faci o serie de focus-grupuri şi vezi dacă eşti crezut, simpatic şi bun de votat. Dar pentru asta, ar fi trebuit să afli că eşti candidat cu ceva timp înainte de începutul campanie. Or, unii dintre candidaţi, acum 3-4 luni, habar nu aveau că se vor dori a fi primari.

Concluzie? N-am o concluzie. Poate doar că pentru PDL şi USL ar trebui să fie o vară fierbinte (ce mişto sună!). Dacă unii vor vrea să schimbe trendul, iar alţii să şi-l păstreze. Or, poate că în dâmboviţeanul stil românesc, vor părăsi scena toţi timp de două luni, vor sta relaxaţi pe nisip şi se vor întoarce în toamnă, convinşi că în una-două luni dau lovitura. Cel puţin pentru unii, nu va merge aşa.

involuţia politicii bucureştene

Acum patru ani era oarecum de neconceput să vezi publicitate electorală outdoor a unui candidat, care să conțină atacuri la adresa contracandidatului. Poate în 1992 sau 1996. Sigur în 1990. Dar nu credeam că în 2008 onor candidații noștri vor da dracului proiectele, ideile și ce naiba ar mai trebui ei să ne propună, și se vor mușca reciproc sub centuri.

A! flyere, pliante, asta am mai văzut. Dar outdoor? Și de ce? Pentru că nu avem reglementări în domeniu. Dar ce, parcă atunci când există reglementări nu se pot încălca? De exemplu am văzut ieri un clip al unuia de la PDL de la sectorul 4 care m-a îngrozit. Cică el e primar, nu circar precum celălalt. Și avem reglementări CNA. Sau am văzut niște articole prin Evenimentul zilei, plătite ce-i drept, în care un candidat și familia sa erau terfeliți la modul josnic.

Să mă întorc la outdoor. Mai nou, pentru Primăria Generală trebuie să aleg între un șarpe și un buldog. O fi la voi, la PD-L, Ferma animalelor, dar dați-o dracu’ de treabă! Cred că orice om normal a înțeles că Oprescu bate câmpii și habar nu are administrarea orașului. Candidați de desene animate.

La Primăria Sectorului 1, dacă aș locui pe acolo, nu ar trebui să aleg drumul drept ci pe cel corect. Sau ar trebui să opresc rechinii imobiliari. După ce văd mesajele astea, mulțumesc Cerului că nu o să mă conducă nici Chiliman, nici Murgeanu.

La sectorul 4 îmi place ce am văzut la Piedone. Verde cald, prietenos, mesaje pozitive.

La sectorul 5, ambii candidați sunt mai decenți în outdoor. Dar indecenți în flyere. Bine, nu că Bodu nu ar avea dreptate să-l arate pe Vanghelie în toată splendoarea sa. Dar îmi e teamă că acolo vor vota ăia de primiră telefoane mobile. În orice țară normală, cel care le-a dat era acum anchetat. Nu și în țara România.

La sectorul 6, prin care îmi și culc oasele noaptea, ei bine!… la sectorul 6 situația e maro ca și sectorul. Outdoor-ul candidaților nu-mi spune mai nimic. Poteraș s-a tot pozat cu Frankestein. Darabont ne amintește că meseria lui este cea de primar. Adevărul e că mi-ar plăcea cineva care să știe ce are de făcut prin primărie.

Cred că asistăm la o involuție în politica locală bucureșteană. Nu că ar avea de unde să involueze prea tare, dar orișicât. O campanie care începuse normal, cu candidați care prezentau proiecte, veneau cu soluții, s-a transformat într-un circ ieftin. În atacuri ordinare. Și dacă nu aș fi consecvent cu mine, nu m-aș duce să votez duminică. Dar cum a ajuns să-mi placă să-mi anulez voturile (spuneți-i masochism) mă voi duce. A alege între Blaga și Oprescu, adică între omul partidului care mi-a distrus orașul și omul fără proiect, este un masochism mai mare decât anularea votului. Cred.

dictatura morților vii

Citesc pe Hotnews cu oareșce fiori pe șira spinării rezultate de prin județe la alegerile locale. O sumedenie de dinozauri morți au înviat, pentru a câta oară?, și au câștigat primării și consilii județene. Dar nu mă miră, în condițiile în care există bucureșteni care îl aleg pe Onțanu, Vanghelie sau Oprescu. Ori pe Blaga care vine fix din partidul care a distrus orașul ăsta de atâția ani. Așa că, poate ne merităm soarta.

oraşul meu în campanie (5)

Multe şi frumoase premii aş acorda candidaţilor care ne-au murdărit oraşul în campania asta. Dar cum nu am timp să scriu despre toată lumea, iată ce am strâns mai simpatic până acum. Deci, să curgă premiile:

Premiul „Făt Frumos cu ochi în frunte” 

 

Premiul „Acum vorbesc eu”

Premiul “Garantat” pentru morbiditate

 

Premiul „Românul s-a născut poet de stânga”

 

sursa ultimei foto

asta-i mică, asta-i mare, eu cu cine votez oare?

Uite de ce i-aş vota pe băieţii ăştia. Pentru că sunt decişi să ne scape de aşa-zisul arhitect şef al Bucureştiului. După cum arată oraşul, ăsta e mai repede măcelar, decât arhitect. Dar cum nu îi pot vota pe toţi patru… mă mai gândesc.

când neuronul singuratic întâlneşte photoshop

Ești candidat la primăria unui sector, în acest caz sectorul 1. N-ai chef să angajezi pe cineva care se pricepe sau angajezi prostu’ cartierului că este mai ieftin. Urmarea? Pornind de la realitate (foto 1) ajungi la poza oficială de campanie (foto 4) și arăți ca la 15 anișori. Numa’ bun să te pupe babele prin parcuri. Dar ce te faci când nu te recunoaște lumea pe stradă, că tu în poze arăți altfel?

1.

2.

3.

4.  

sursa foto aici

de ce urâm candidaţii (2)

De exemplu pentru că îşi fac bloguri în campania electorală, uitând de ele după ce pierd alegerile. Într-o ordine oarecare: Bodu, Oprescu, Onţanu, Poteraş.