Cu ocazia Paştelui, s-a deschis sezonul de kitsch în Bucureşti. Astăzi, Piaţa Universităţii, centrul oraşului. Bravo primari, de sector şi general! Să vă trăiască familiile!
Se aşează pe vine şi caută într-o sacoşă atârnată pe umăr. Scoate o caserolă cu resturi de mâncare. În jurul ei s-au adunat 5-6 câini, veniţi în fugă. Răstoarnă resturile pe trotuar. Se ridică uşor şi admiră haita care începuse să înfulece. Pleacă. Pe chip i se citeşte satisfacţia binelui făcut. Este o femeie în jur de 35-40 de ani. Scena se petrece în plin centrul Bucureştiului, în faţa magazinului Unirea, la gura de metrou, în noiembrie 2011.
Deschide fereastra şi începe să fluiere şi să strige „cuţu-cuţu”. Trei câini se apropie în fugă, uitându-se în sus. Deşi este la la etajul 3, căţeii o aud foarte bine şi o recunosc. După ce se asigură că haita s-a adunat, aruncă pe geam resturi de mâncare. Satisfăcută, închide fereastra. Scena se petrece în Drumul Taberei, în noiembrie 2011.
Este aproape 12 noaptea. Iese din casă şi coboară tiptil până la parter. Deschide uşa blocului şi lasă doi câini să intre şi să se adăpostească în scara blocului. Afară e frig. E noiembrie deja.
Merge cu copilul de mână, spre grădiniţă. În faţă apare o haită de 10-12 câini. Face calea întoarsă şi ocoleşte. Scena se petrece în Vitan, în noiembrie 2011.
Intră în scara blocului şi începe să urce trepetele. La etajul 1, un câine dormitează pe un preş la intrarea unui apartament. Când să treacă, câinele începe să mârâie şi să-şi arate colţii. Însă el ar trebui să ajungă la etajul 4, la un prieten. Face cale întoarsă şi îşi sună prietenul să coboare, pentru „a-l trece” de câine. Tot 2011. Tot Bucureşti.
Sunt scene devenite clasice în Bucureşti. Scene pe care nu le întâlneşti în alte capitale europene din vest. Cui i se par normale, să ridice mâna sus.
Urlete. Urlete de durere ale unui copil de circa 7 ani. Are piciorul sfâşiat. Pantalonii – fâşii fluturând – lasă să se vadă nişte răni urâte pe picior. Sunt în camera de gardă de la Centrul Antirabic din Spitalul Matei Balş. Tatăl, cu lacrimi în ochi, explică cum o haită de câini i-a înconjurat copilul în parc. A reacţionat cât de repede a putut. Nu destul de repede. Restul celor 10-12 persoane, care se aflau la coadă cu „simple muşcături”, îl lasă să intre primul. Vaccinul antirabic, dacă scapi doar cu atât, constă într-o serie de injecţii în braţ. E gratuit şi se face câteva zile. Nu mai reţin câte. L-am întrebat pe medic dacă a văzut pe cineva bolnav de turbare. “Doar în nişte filme din facultate. E groaznic şi nu mai ai nici o şansă”, mi-a răspuns.
Sunt scene zilnice, devenite clasice la Matei Balş. Mai mult, au murit oameni sfâşiaţi de câini. Nu mai spun de costurile aferente. Aferente vaccinării, aferente castrării câinilor, aferente păstrării în adăposturi. Banii cheltuiţi sunt cea mai mică problemă, cred.
Între timp, politicienii amână adoptarea unei legi care pare că rezolva problema. Legea dă dreptul comunităţii să aleagă dacă va cheltui bani cu creşterea câinilor fără stăpân, ori adoptă soluţia radicală a altor state normale. De exemplu, în America, un şerif din Ohio explica acum câteva săptămâni că prima responsabilitate este protecţia publicului. Explica asta după ce autorităţile omorâseră zeci de animale sălbatice, eliberate de un nebun. Este o tragedie pentru animale, dar putea fi una şi mai mari pentru oameni, a spus şi directorul unei grădini zoologice. Adică o persoană pe care nu o putem bănui că nu ar iubi animalele. Şi să nu-mi spuneţi că este o diferenţă între cazul animalelor sălbatice din Ohio şi maidanezii din România. Tot sălbatice sunt, orice ar crede ăia de au ridicat mâna mai devreme.
La noi, tot felul de asociaţii care trăiesc pe spatele câinilor maidanezi precum păduchii, ne explică doct că şi când muşcă, nu e vina câinelui, ci a omului. Explicaţia îmi termină sistemul nervos.
Avem o problemă. Mare. Şi nimeni nu are cojones să o rezolve, pentru că apărătorii lăbuţelor sunt mai vocali decât noi, majoritatea muşcată şi alergată pe străzi. Pentru că ăia câştigă bani, doar dacă există câini maidanezi. Ce-or să salveze ei, dacă nu sunt câini? Pârşii de prerie? Să vă trăiască familiile la toţi!
UPDATE: Legea câinilor fără stăpân a fost adoptată. Totuşi, cred că mai e mult până se rezolvă problema.
UPDATE 2: Am intrat din curiozitate aici pentru a vedea “9 metode infailibile” care rezolvă problema câinilor, altele decât eutanasia. E de râs, dacă băieţii ăştia nu ar face şi bani pe spinarea credulilor: în head-ul tuturor paginilor e pus un cont în care suntem rugaţi să donăm bani. Energiile astea nu s-ar canaliza mai bine pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi?
UPDATE 3: Un post amuzant am citit astăzi la Pitici Gratis. Dacă nu suportaţi un limbaj mai dur, nu intraţi.
În secţiunea de călătorii a site-ului BBC a apărut un reportaj despre Bucureşti, descris drept un fost oraş neo-clasic, distrus în al doilea război şi devenit acum o combinaţie de blocuri comuniste cu biserici medievale.
Ca principală atracţie, BBC recomandă Palatul Parlamentului, dar vorbeşte şi despre străzile Lipscani şi Calea Victoriei, Muzeul Naţional de Artă şi un tur la bisericile din jurul oraşului din care nu lipseşte mănăstirea Snagov, unde se precizează că ar putea exista nişte rămăşiţe de Vlad Ţepeş.
Caru cu bere, Casa Veche şi Bistro Vilacrosse sunt recomandări la “eat and drink”. La capitolul dormit, BBC vorbeşte frumos despre Hotel Rembrand, Hotel Amzei, Athénée Palace Hilton şi alte câteva.
Oraşul este de dorit a fi vizitat primăvara sau toamna, că altfel e cald. Nouă ne spui? Cică RATB şi metroul sunt ok. Iar la capitolul aeroport nu se spune nimic despre taxiurile care îţi iau şi pielea de pe tine dacă te urci în ele la sosire. Deci, per ansamblu un articol bun. Ceea ce e cam rar.
Cum putem să facem Bucureştiul să arate mai bine? Îl fotografiem în alb-negru. Asta s-au gândit, probabil, şi membrii Asociaţiei “Bucureştiul meu drag” care au realizat expoziţia de fotografie „Bucureştiul în alb şi negru”. Expoziţia o puteţi vedea la Cărtureşti, str. Arthur Verona. (sursa foto)
Zilele astea se întâmplă o serie de lucruri care ne atrag atenţia că trecu’ puţin peste juma’ de secol de Bucuresci. Programul evenimentelor îl găsiţi aici. Manifestările, atât cât sunt ele, se suprapun plăcut cu finalul Festivalului Centrului Vechi.
Când am văzut programul prima dată mi-am spus că se putea mai mult. Şi sunt convins că se putea. Aşa că nu îmi propusesem neapărat să ajung prin Centrul Vechi cu ocazia asta.
Întâmplarea a făcut însă ca astăzi, stând şi lenevind pe terasa de la Caru’ cu bere (au terminat în sfârşit lucrările pe strada Stavropoleos. Uraaaa!) să văd “la lucru” trei fanfare. A fost plăcut, mai ales că s-au oprit lângă terasă puţin. Oamenii s-au bucurat şi i-au răsplătit cu aplauze. Mi-am amintit de Praga. A fost plăcut.
Plecând de la Car, “m-am lovit” pe strada Lipscani şi de o scenă a Festivalului Centrului Vechi pe care “prestau” dansatoare de flamenco. Callejeras se chema trupa, conform unui fluturaş primit. Frumos şi plăcut. Simt că şi Centrul Vechi începe să trăiască.
