apus pe bulevardul cu fântâni

spre Drumul Taberei

 

Pe dealul de la Academia Militară. Seara. Să le trăiască familiile primarilor! Oricare sunt şi au fost ei.

locuri: Hala Traian

 

Hala Traian este unul dintre cele mai vechi cartiere din Bucureşti, cu o arhitectură specifică începutului anilor 1900. Clădirea reprezentativă a cartierului este Hala Traian, construită înainte de 1900, una dintre cele mai vechi pieţe din Bucureşti, arhitect fiind Giulio Magni, cel care a făcut şi Bursa de Mărfuri din Rahova. Pe timpul acela cartierul era unul evreiesc.

În acest moment hala arată mai mult a supermarket, faţă de piaţa de desfacere a cărnii, peştelui şi legumelor, care era acum o sută de ani. Lăudabil este însă faptul că a fost restaurată.

550 de ani de Bucureşti

550 de ani. O fi mult? O fi puţin? Iată că Bucureştiul a ajuns la această vârstă, însă dacă ne uităm prin oraş, o să observăm că nu maturitatea îl caracterizează. Centrul vechi? O glumă. Curtea Veche? O parodie. Cartierele? Adunături de cutii puse una peste alta, cu mici excepţii.

Oricum, măcar cei 550 de ani nu trecură neobservaţi. Se vor întâmpla chestii. Programul lor aici.

locuri: Biserica Stravropoleos

Întâmplător… sau nu, zilele trecute văzui unul dintre cele mai romantice locuri din Bucureşti. (ha! acum v-aţi uitat din nou la titlul postului, m-am prins) Nu, nu e Biserica Stravropoleos. Este curtea interioară a bisericii.

 

Am copilărit, într-un fel, în centrul vechi al Bucureştiului. Biserica Stravropoleos, alături de Sf. Dumitru (cunoscută cândva şi drept Biserica de Jurământ. ghiciţi de ce!) erau două dintre locurile de refugiu pe care le găseam tot timpul cu uşa deschisă. Nu că m-ar fi prigonit cineva, să nu înţelegeţi greşit. Aveam cam 10-15 ani şi băteam zona.

Am crescut. N-am mai fost la Biserica Stravropoleos de câţiva ani buni. Îmi aminteam o bisericuţă cu o arhitectură frumoasă, dar gata să cadă. Nu cu mult timp în urmă parcă văzusem o ştire că biserica a fost refăcută cu ajutorul Ambasadei SUA. Ieri însă am rămas cu gura căscată. Sigur, o mai fi de lucru la ea. Însă arată superb. Iar curtea interioară… ei bine, trebuie să o vedeţi.

 (sursa foto)

Biserica Stravropoleos a fost construită în 1724 în interiorul unui han care şi susţinea economic biserica. Din han nu a mai rămas în picioare decât biserica. Restul incintei, cu curtea interioară şi chiliile mănăstirii (pentru că aici funcţionează acum şi o mănăstire), au fost construite după planurile lui Ion Mincu, la începutul secolului XX. Mănăstirea este ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, de Sfântul Ierarh Atanasie şi de Sfântul Mucenic Haralambie. (sursa aici, unde găsiţi şi mai multe informaţii)

românica (14)*

 

Ce Ocnele Mari? Dar avem şi noi propriile surpături în Bucureşti. Respectiv pe bdul Eroilor. Groapa are deja 5 zile de la naştere. Iar la naştere s-a surpat cu tot cu o maşină care se afla întâmplător, paşnică, la semafor. Stând. Un milos a “semnalizat” groapa. Autorităţile vor pune probabil un indicator în alte câteva zile. Şi, dacă avem noroc, până la iarnă o şi repară.

*poză făcută joi, 20 august.

locuri: Ateneul Român

Cine n-a auzit îndemnul: „Daţi un leu pentru Ateneu!”? Poate că nu mulţi. Nu-mi mai amintesc clar, însă eu l-am tot auzit în diverse contexte, pe când eram copil. Dar de unde vine?

 

Încă din 1865, o serie de personalităţi culturale visau la construirea unei săli de concerte. Însă doar în 1886 lucrările de construcţie au putut începe, după ce o mare parte din bani s-au strâns în urma unei subscripţii publice care a purtat numele „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Cred că este cel mai longeviv slogan al unei campanii publicitare. Doi ani mai târziu a fost dat în folosinţă, însă construcţia nu se terminase. Nu mai erau bani. Vi se pare cunoscut? Abia în 1897, toată distracţia era gata.

Orga de concert – cred că una dintre cele mai mari din România – a apărut în 1935, la iniţiativa lui George Enescu.

 

Ateneul a fost proiectat de arhitectul francez Albert Galeron (cel care a proiectat şi sediul BNR), care a condus un grup de colegi români, printre care Cerchez şi Mincu. Locul pe care s-a construit a aparţinut familiei Văcăreştilor.

 

Clădirea este construită în stil neoclasic francez, cu o galerie la intrare sprijinită pe şase coloane ionice. În interior există o frescă pictată de Costin Petrescu la jumătatea anilor ’30, care ne arată o serie de scene din istoria României. Sala de concerte are aproape 800 de locuri şi se spune că este în topul sălilor cu cea mai bună acustică naturală din lume. Iar băiatul în cămaşă de noapte din faţa clădirii este nenea Eminescu.

Oare de ce nu facem noi din Ateneu simbolul Bucureştiului?