vine campania…

Nici n-am intrat încă în an electoral. Dar când vrei să te cunoască lumea, deh!, faci şi tu ce poţi. O iei din timp.

N-am nimic cu omu’. Poate să-şi pună faţa pe ce vrea, dacă zice el că aşa devine cunoscut. Dar poetu’? Poetu’ ce-a vrut să spună? Ce-a avut cu panseluţele? Sunt panseluţele, problema în oraşul ăsta? Şi cum adică “toamna asta, politica înseamnă soluţii economice”? (virgula am pus-o eu) Adică plantatul de copaci e soluţie economică? Ce-a vrut să spună poetul, fraţilor?

mă respecţi? te respect?

Cam toată lumea vorbeşte ori scrie, pe la tv, ziare ori pe net, despre încrâncenarea acestei campanii electorale care pare să nu-şi mai de-a duhul odată. Toţi vorbesc despre asta cu maxilarele strânse, aruncând cuvintele printre dinţi, gata să sară de gâtul celuilalt dacă acesta are o altă opinie. De bine – de rău, aici toţi au aceeaşi opinie: societatea e divizată, toţi s-ar bate în piaţa publică pentru ideile lor. Inclusiv cei care vorbesc despre asta, desigur.

În 1989, unul dintre cele mai importante lucruri câştigate a fost libertatea de opinie. Sigur, mulţi au înţeles asta ca pe „e democraţie, fac ce vreau”. Şi mulţi încă mai cred asta. Păcat, dar nimeni nu-i perfect, aşa că… Deci, fie că-i spui de opinie, de gândire sau libertatea cuvântului, treaba asta înseamnă pe scurt dreptul de a avea, de a exprima (vorbit ori scris) opiniile proprii. Vremea când toată lumea trebuia să aibe aceeaşi opinie cu cea a partidului unic (PCR, pentru conformitate) au trecut.

De fiecare dată când am discutat cu părinţii mei despre „cum era înainte de 1989”, n-am auzit niciodată tâmpenii de genul: “era greu, dar toată lumea se descurca”. Am întrebat dacă nu stăteau mai bine cu banii. “A! Parcă da, mi s-a spus, dar ce făceai cu banii? Că nu găseai nimic. Dar vă descurcaţi?, întrebam. Da, dar oricum nu ne puteam plânge.” Părinţii mei nu au nostalgii. Mi-au spus de fiecare dată că este mai bine să fii liber, să poţi deschide gura, să critici ce nu-ţi place, decât să te chinui în tăcere şi frică.

Un băiat deştept, care a câştigat un război, spunea că o fi imperfectă democraţia, dar este cel mai bun sistem pe care-l cunoaştem. Democraţia, adică libertatea. Libertatea de a ieşi în piaţă. De a gândi cu capul tău.

Problema apare atunci când nu mai gândeşti cu capul tău. Fie că nu poţi (nu te duce, deh! s-au mai văzut cazuri), fie că în jurul tău ai auzit de atâtea ori că albul e negru sau negrul e alb încât începi să te îndoieşti de ceea ce vezi. Şi, într-un exces de daltonism, intri în corul care te înconjoară şi strigi la fel ca ceilalţi. În definitiv mulţi gândesc că este mai bine să te laşi dus de curent, decât să înoţi împotriva lui. Uitând că dacă nu existau nişte copii care să înoate împotriva curentului, decembrie 1989 nu ar fi existat. Dar divaghez.

Încrâncenarea care pare să-i fi cuprins pe toţi zilele astea mă uimeşte şi îmi dă fiori. Indiferent de care parte a baricadei se află, toţi par a fi gata să se înroleze în SS (fie el roşu sau portocaliu) ca să le arate celorlalţi că nu au dreptate. Ceilalţi trebuie exterminaţi. Ceilalţi gândesc prost. Ceilalţi n-au dreptate. Indiferent care sunt ei. Sunt ceilalţi. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Sună cunoscut? Da, foarte cunoscut şi foarte trist. Ai altă opinie? Cine eşti tu, bă, să ai altă opinie? Şi zang! cu săpăliga la rădăcină.

Libertatea de opinie presupune să respecţi şi opinia celuilalt. Indiferent dacă îţi convine sau nu. Dezbaterile presupun argumente, nu acuzaţii infantile şi fără legătură cu subiectul. Şi, ca să fie clar: dezbateri civilizate nu înseamnă concordie şi pupat Piaţa Independenţei.

Au trecut 20 de ani şi mulţi ne arată că nu au învăţat acest lucru elementar. Liber o însemna să poţi face ce vrei, însă până la punctul în care nu-l deranjezi pe cel de lângă tine. Sau, prin extindere, nu încalci normele societăţii în care trăieşti. Zilele astea vedem însă clar în ce societate trăim. Cred că suntem mulţi cărora nu ne place ce vedem. Dar ce facem atunci când nu ne place?

p.s. Dacă cineva interpretează textul acesta ca susţinând o parte sau alta şi are impresia că găseşte argumentele uneia dintre părţi, oricare este acea parte, n-a înţeles nimic.

oraşul meu în campanie (5)

Multe şi frumoase premii aş acorda candidaţilor care ne-au murdărit oraşul în campania asta. Dar cum nu am timp să scriu despre toată lumea, iată ce am strâns mai simpatic până acum. Deci, să curgă premiile:

Premiul „Făt Frumos cu ochi în frunte” 

 

Premiul „Acum vorbesc eu”

Premiul “Garantat” pentru morbiditate

 

Premiul „Românul s-a născut poet de stânga”

 

sursa ultimei foto

ultimul post despre Videanu

Domnul încă primar general Videanu Adriean şi-a schimbat site-ul. Layout făcut pe picior, fotografii de la nunţi, dar nu asta este important. Important este că dl. Videanu Adriean ne explică ce a făcut el în cei trei ani de mandat. Găsiţi aici o serie de bla-bla-uri. Citez la întâmplare: “am decis”, “trebuie să ştiţi”, “Bucureştiul traversează”, “proiectul se află în fază premergătoare”, “infrastructura este aceeaşi”, “proiectele trebuie continuate”. În rest nimic. Nimic concret. O cifră, un nume de stradă, o poză, ceva. Orice. Adică, ceva este: numărul exact de autobuze cumpărate, un număr de străzi refăcute (partea de borduri cel puţin) şi ceva parcări. Cam puţin, dom’le! Uite aici cum se face! În rest, succesuri vă dorim, noi ăştia de stăm prin Bucureşti că n-avem unde să fugim.

Dacă aţi făcut atât de multe, cum de nu se vede nimic? Dacă aţi făcut atât de multe, cum de candidează Blaga în locul matale? Şi despre “marile” proiecte de pe site-ul vechi, chiar nu ne spuneţi nimic? Esplanada, de exemplu?

Iar despre omul de afaceri care a început a avea succes prin 1994 făcând afaceri cu statul, adică, citez, cu “firma de stat Marmosim SA”, chiar nu am nimic de zis.

Deci, succesuri în continuare şi să vă trăiască familia!

p.s. Şi de ce nu ai schimbat matale “care face” în “care a făcut”? Este un epitaf la fel de bun ca oricare altul.

de campanie (1)

 

sectorul meu în campanie

Deşi neoficial, este evident că Bucureştiul a intrat în campanie electorală pentru alegerile locale. Am mai scris despre cum se murdăreşte oraşul în astfel de perioade. Şi iată că a venit timpul să scriu din nou.

Cine putea să pornească deja campania, dacă nu primarii în funcţie? Fiind ei principalii vinovaţi de starea jalnică a oraşului, s-au gândit probabil că niciodată nu este îndeajuns pentru a murdări mai mult. După dl. Inimăroiu de la sectorul 4, care a umplut străzile cu diverse treburi urât mirositoare a minciuni, a venit rândul dlui Cristian Poteraş, de la sectorul 6, să lipească pe uşile blocurilor diverse foi volante.

O foarte drăguţă coală A4 îi informează pe locuitorii sectorului 6 că primăria vrea să facă “curat lună”. Bine, luna este desenată, că tot era la îndemână un joc de cuvinte ieftin. De pe hârtia lucioasă aflu că motivul curăţeniei care se face o dată la patru ani este venirea Sărbătorilor de Paşti. Bine-bine, domn’ Poteraş, dar să ştiţi că Paştile astea vin anual.

Continuând să citesc aflu că, în fapt, primăria nu face nimic. Ci doar iniţiază un concurs între blocuri. Cine face cel mai frumos curat în jurul blocului, va primi ghivece şi pomi, în funcţie de locul pe care îl ocupă.

Toată polologhia asta pusă pe hârtie se încheie apoteotic cu semnătura primarelui, “Cristian C-tin Poteraş”. Na! Că exact la final nu le-au ajuns banii pentru toate literele. Altfel banii mei, din impozitele mele.

Ce vreau să zic… Domnu’ Poteraş, trebuia să vă puneţi şi poza pe acolo, cu un ziar datat cât mai aproape de zilele noastre, că multă lume crede că de fapt dvs. nu mai existaţi de multişor. Cred că v-au pus unii în geam la primărie, să vă ia salariul.

Eu pot înţelege că v-a apucat subit o furie de a face curat, de a planta pomi, de a schimba borduri, de a asfalta străzi. Că doar vin alegerile acuşica. Da’ ca locuitor al sectorului, să mor dacă bag de seamă asta, după 4 (patru) ani în care nu s-a mişcat nimic. Să vă traiască familia şi succes în orice altceva doriţi, doar în alegeri nu! 

turbo, frate!

Este al treilea articol despre primarul sectorului 4, Adrian Inimăroiu, apărute în doar o săptămână, în Evenimentul zilei. Au pornit cu un articol negativ şi au ajuns la un interviu în care dl. primar deştept şi frumos explică cum face el într-o lună cât n-a făcut în patru ani. Şi ca să facă repede, “apasă butonul turbo”. Ceva pute prin ziarul ăsta.

Cu ocazia interviului, dl Inimăriu şi-a anunţat intenţia de a candida. Iar.