Arhiva

Posts Tagged ‘campanie’

românica (23)

21 martie 2012 Scrie un comentariu

Ca să vezi. Poliţia Română, sau Politia Româna cum corect gramatical scrie pe prismă, ne atrage atenţia să nu ne lăsăm furaţi. 112 pus acolo, pot să bănuiesc pentru ce e. Adică, dacă tot te laşi furat, sună la 112. Deci, fiţi şi voi atenţi, că poliţia nu mai face faţă. Aş mai comenta câte ceva, dar îmi e lene…

Prismele au apărut prin centrul Bucureştiului. Mai la periferie bănuiesc că furturile sunt mai puţine şi nu reprezintă o problemă…

Categories: la volan, prin Bucureşti Etichete:, ,

vine campania…

6 noiembrie 2011 Scrie un comentariu

Nici n-am intrat încă în an electoral. Dar când vrei să te cunoască lumea, deh!, faci şi tu ce poţi. O iei din timp.

N-am nimic cu omu’. Poate să-şi pună faţa pe ce vrea, dacă zice el că aşa devine cunoscut. Dar poetu’? Poetu’ ce-a vrut să spună? Ce-a avut cu panseluţele? Sunt panseluţele, problema în oraşul ăsta? Şi cum adică “toamna asta, politica înseamnă soluţii economice”? (virgula am pus-o eu) Adică plantatul de copaci e soluţie economică? Ce-a vrut să spună poetul, fraţilor?

involuţia politicii bucureştene

12 iunie 2008 2 comentarii

Acum patru ani era oarecum de neconceput să vezi publicitate electorală outdoor a unui candidat, care să conțină atacuri la adresa contracandidatului. Poate în 1992 sau 1996. Sigur în 1990. Dar nu credeam că în 2008 onor candidații noștri vor da dracului proiectele, ideile și ce naiba ar mai trebui ei să ne propună, și se vor mușca reciproc sub centuri.

A! flyere, pliante, asta am mai văzut. Dar outdoor? Și de ce? Pentru că nu avem reglementări în domeniu. Dar ce, parcă atunci când există reglementări nu se pot încălca? De exemplu am văzut ieri un clip al unuia de la PDL de la sectorul 4 care m-a îngrozit. Cică el e primar, nu circar precum celălalt. Și avem reglementări CNA. Sau am văzut niște articole prin Evenimentul zilei, plătite ce-i drept, în care un candidat și familia sa erau terfeliți la modul josnic.

Să mă întorc la outdoor. Mai nou, pentru Primăria Generală trebuie să aleg între un șarpe și un buldog. O fi la voi, la PD-L, Ferma animalelor, dar dați-o dracu’ de treabă! Cred că orice om normal a înțeles că Oprescu bate câmpii și habar nu are administrarea orașului. Candidați de desene animate.

La Primăria Sectorului 1, dacă aș locui pe acolo, nu ar trebui să aleg drumul drept ci pe cel corect. Sau ar trebui să opresc rechinii imobiliari. După ce văd mesajele astea, mulțumesc Cerului că nu o să mă conducă nici Chiliman, nici Murgeanu.

La sectorul 4 îmi place ce am văzut la Piedone. Verde cald, prietenos, mesaje pozitive.

La sectorul 5, ambii candidați sunt mai decenți în outdoor. Dar indecenți în flyere. Bine, nu că Bodu nu ar avea dreptate să-l arate pe Vanghelie în toată splendoarea sa. Dar îmi e teamă că acolo vor vota ăia de primiră telefoane mobile. În orice țară normală, cel care le-a dat era acum anchetat. Nu și în țara România.

La sectorul 6, prin care îmi și culc oasele noaptea, ei bine!… la sectorul 6 situația e maro ca și sectorul. Outdoor-ul candidaților nu-mi spune mai nimic. Poteraș s-a tot pozat cu Frankestein. Darabont ne amintește că meseria lui este cea de primar. Adevărul e că mi-ar plăcea cineva care să știe ce are de făcut prin primărie.

Cred că asistăm la o involuție în politica locală bucureșteană. Nu că ar avea de unde să involueze prea tare, dar orișicât. O campanie care începuse normal, cu candidați care prezentau proiecte, veneau cu soluții, s-a transformat într-un circ ieftin. În atacuri ordinare. Și dacă nu aș fi consecvent cu mine, nu m-aș duce să votez duminică. Dar cum a ajuns să-mi placă să-mi anulez voturile (spuneți-i masochism) mă voi duce. A alege între Blaga și Oprescu, adică între omul partidului care mi-a distrus orașul și omul fără proiect, este un masochism mai mare decât anularea votului. Cred.

asta-i mică, asta-i mare, eu cu cine votez oare?

22 mai 2008 2 comentarii

Uite de ce i-aş vota pe băieţii ăştia. Pentru că sunt decişi să ne scape de aşa-zisul arhitect şef al Bucureştiului. După cum arată oraşul, ăsta e mai repede măcelar, decât arhitect. Dar cum nu îi pot vota pe toţi patru… mă mai gândesc.

când neuronul singuratic întâlneşte photoshop

16 mai 2008 4 comentarii

Ești candidat la primăria unui sector, în acest caz sectorul 1. N-ai chef să angajezi pe cineva care se pricepe sau angajezi prostu’ cartierului că este mai ieftin. Urmarea? Pornind de la realitate (foto 1) ajungi la poza oficială de campanie (foto 4) și arăți ca la 15 anișori. Numa’ bun să te pupe babele prin parcuri. Dar ce te faci când nu te recunoaște lumea pe stradă, că tu în poze arăți altfel?

1.

2.

3.

4.  

sursa foto aici

de ce urâm candidaţii (2)

7 mai 2008 4 comentarii

De exemplu pentru că îşi fac bloguri în campania electorală, uitând de ele după ce pierd alegerile. Într-o ordine oarecare: Bodu, Oprescu, Onţanu, Poteraş.

 

de ce urâm candidaţii (2)

28 aprilie 2008 4 comentarii

De exemplu pentru că dau sms-uri cu urări de Paşte în an electoral. Iată-l pe dl. Onţanu. Se trezeşte el dintr-o dată să dea sms-uri cu urări de Paşte la jurnalişti. Dar nu celor acreditaţi la primăria domniei sale sau la partidul din care face parte. Nuuuu! A făcut el cumva rost de o bază de date cu jurnalişti, a cumpărat un număr dedicat (cred că aşa se cheamă, dar nu sunt sigur) din acela care îţi afişează numele la destinatar deşi destinatarul nu te are în memoria telefonului şi s-a pus pe trimis sms-uri.

Şi ce text a compus mintea echipei dlui Onţanu? „Hristos a înviat! Lumina sfântă să vă umple sufletele de speranţă! Să întâmpinăm învierea Domnului cu sănătate în mijlocul familiei! Cu preţuire, Neculai Onţanu.” Foarte frumos!

Partea haioasă este că baza de date e cam veche şi neactualizată. Astfel au primit sms-uri oameni care nu mai au legătură cu presa de ani buni. Nene Onţane, să îţi trăiască familia!, vezi că cine ţi-a vândut numerele alea te-a cam tras pe sfoară.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.