de mers: Red Angus

Red Angus este un steakhouse, inspirat probabil din cultura culinară americană (oare pot spune aşa?). Dacă nu te fereşti de porţii mari de carne friptă, aici e de tine. Carne de vită din SUA, Europa şi Noua Zeelendă. Gustoasă şi fragedă de se topeşte în gură. Cu totul altceva decât vita românească, pe care şi dacă o marinezi înainte, tot aţoasă şi uşor tare rămâne. E drept, aici trebuie să mergi cu o parte bună din salariu în buzunar. Dar merită.

 

Eu am început uşor, cu măduvă de vită. Nu mai văzusem aşa ceva într-un restaurant din Bucureşti până acum. Ceea ce nu înseamnă că nu există, totuşi. Servită pe pâine prăjită şi foarte grasă, merge de minune cu un whisky. Altfel e destul de grea. Şi am continuat cu un muşhi de vită neo-zeelandeză. O nebunie. Şi ca să fie foarte american, am luat şi cartofi prăjiţi. Sunt precongelaţi, însă curios de buni, pentru nişte cartofi pai, prăjiţi, care au stat cine ştie cât la frigider. O salată de rucola şi un sos de brânză cu mucegai albastru au împlinit savoarea mesei. Iar la final am încercat şi un vin roşu argentinian, căruia nu i-am reţinut numele, dar nici nu m-a lăsat fără grai.

Red Angus se află în Centrul Vechi, exact lângă Curtea veche. Oarecum în spatele Hanului Manuc. Şi m-am simţit bine. Şi am mâncat bine. Ceea ce e foarte rar pentru Centrul vechi, unde sunt puţine locuri în care se mănâncă bine. Deci, de mers.

552 de ani de Bucureşti

Zilele astea se întâmplă o serie de lucruri care ne atrag atenţia că trecu’ puţin peste juma’ de secol de Bucuresci. Programul evenimentelor îl găsiţi aici. Manifestările, atât cât sunt ele, se suprapun plăcut cu finalul Festivalului Centrului Vechi.

Când am văzut programul prima dată mi-am spus că se putea mai mult. Şi sunt convins că se putea. Aşa că nu îmi propusesem neapărat să ajung prin Centrul Vechi cu ocazia asta.

Întâmplarea a făcut însă ca astăzi, stând şi lenevind pe terasa de la Caru’ cu bere (au terminat în sfârşit lucrările pe strada Stavropoleos. Uraaaa!) să văd “la lucru” trei fanfare. A fost plăcut, mai ales că s-au oprit lângă terasă puţin. Oamenii s-au bucurat şi i-au răsplătit cu aplauze. Mi-am amintit de Praga. A fost plăcut.

   

Plecând de la Car, “m-am lovit” pe strada Lipscani şi de o scenă a Festivalului Centrului Vechi pe care “prestau” dansatoare de flamenco. Callejeras se chema trupa, conform unui fluturaş primit. Frumos şi plăcut. Simt că şi Centrul Vechi începe să trăiască.

canale (18)

 

de mers: La Bonne Bouche

Nu sunt un fan al bucătăriei franceze. Poate pentru că nu îmi place ca mâncarea să fie desenată pe farfurie. Mereu am crezut că mâncarea trebuie să fie pentru mâncat, nu pentru desenat. Nici la Paris nu mi-am schimbat optica. Dar… gusturile mâncărurilor şi ingredientelor franţuzeşti nu sunt foarte uşor de egalat. Deci, dacă eşti genul „bere, mici şi ceafă de porc”, să fii convins că La Bonne Bouche nu e locul tău.

Am descoperit bistro-ul întâmplător. Situat pe strada Franceză (Centrul Vechi), unde mai mulţi se gândiră că dacă tot se cheamă strada aşa, merg deschise nişte cârciumioare cărora să le spui că-s franţuzeşti, La Bonne Bouche este o gură de aer proaspăt. Nu are un meniu foarte divers, însă bucătarul chiar ştie ce găteşte când promite “a la francaise”. Meniul vinurilor însă bate multe bodegi cu pretenţii. Pentru că în România ai o mare problemă dacă vrei să bei vin. Şi dacă vrei la pahar, de obicei te procopseşti cu nişte vin de casă, la carafă, de nu-l dai ici de pomană. Aici, orice vin e la pahar. Şi ai de unde alege.

Dar să nu mai lungesc vorba. Am mâncat coq au vin şi nu s-a deosebit gustul de ce mâncasem prin Franţa. Am revenit pentru midii (sau moules cum s-ar spune pe Sena). Şi iar am revenit să încerc şi muşchiul de vită cu cartofi noi şi fasole verde, dar şi puiul dijonaise. Nu m-a dezamăgit decât mărimea porţiilor. Iar pâinea este chiar franţuzească. Un plus e şi nota de autenticitate franceză dată de muştarul aflat pe fiecare masă.

Atmosfera plăcută, intimă. Mi-a plăcut şmecheria cu rafturile cu cărţi din toaletă. Chelnerii poate ar trebui să facă totuşi o şcoală de chelnerit. Iar preţurile sunt venite direct din Paris, ca şi dimensiunile porţiilor – adică miniogne. Dacă nu te deranjează un preţ mare la o mâncare gustoasă dar puţină şi chelnerii cam studenţi, dă o raită. Una peste alta merită.

Dacă vreţi, poze găsiţi aici.

Iar un interviu cu proprietarul aici.

centrul vechi nu vrea să moară

Avem un centru, aşa numit vechi. Istoric. Adică o zonă în care se află clădiri vechi. O zonă mică, dacă o comparăm cu zone similare din Barcelona, Praga sau Bratislava. Ştiu sigur că ea poate arăta bine, dacă i-ar păsa cuiva. Pentru că în Sibiu şi Braşov, dacă ar fi să dau doar două exemple din ţara România, cuiva i-a păsat. Şi centrele vechi ale acestor oraşe arată foarte bine.

Am fost surprins aseară să constat că, în ciuda vandalizării practicate de autorităţi a zonei, oamenii se încăpăţânează să meargă acolo. Terasele sunt pline. Noaptea, centrul vechi prinde viaţă. Şi există un aer interesant, de boemie, de împlinire a micilor plăceri ale vieţii, care în timpul zilei dispare. Sunt chiar şi turişti care se pozează printre escavaţii. Cam asta e imaginea pe care o duc ei acasă din Bucureşti:

  strada Lipscani, una dintre cele mai vechi din Bucureşti

 şantierul nemuritor

De cât timp arată centrul aşa? Să tot fie trei ani. Trei ani în care am auzit un milion de promisiuni: de la pavatul ruinelor cu sticlă al lui Videanu, la modernizarea promisă de Oprescu. Şi, dacă îmi aduc bine aminte, înaintea lor a existat Negoiţă, care avea în parohie zona şi care promisese şi el marea cu sarea. Şi înaintea lor or mai fi fost şi alţii. Oameni buni, nu vă e milă de oraşul ăsta, de îl călcaţi în picioare în halul ăsta? Să vă trăiască familiile!

Mai ştie cineva ceva despre proiectul “Un Bucureşti Frumos”, iniţiat de Programul ONU în România în parteneriat cu Primăria Generală? Ar fi trebuit să înceapă în 2006.

Domnule primar general, (3)

Vă scriu pentru a vă anunța o veste bună și oarecum incredibilă: existe orașe în România care au rezolvat, în bună măsură, problema traficului rutier și care au reușit să reabiliteze centrul vechi. Nu credeți? Mergeți doar 140 km până la Brașov. Știu că este greu, poți face chiar șase ore uneori, dar nu este imposibil. Dar să vă spun, pe scurt, ce făcură brașovenii.

Au renovat clădirile din centrul vechi, au făcut din str. Republicii (asta e un fel de Lipscani a lor) o stradă pietonală cu magazine pe stânga și pe dreapta (un fel de Rue Neuve, dacă vă este mai la îndemână), au restricționat accesul auto în tot centrul vechi. Și au descoperit, pentru asta, ceea ce vă spuneam că am văzut în Belgia, stâlpii hidraulici. Iată mai jos un exemplu:

 

Deci, se poate și în Românica. Nu mai spun că în tot centrul vechi brașovean sunt cafenele și restaurante și magazine, ca să atragă oamenii. Iar clădirile vechi chiar sunt puse în valoare. Pe urmă, tot acolo au descoperit tonomatele pentru parcări. Iată:

 

Bagi monedele, în funcție de cât stai, scoți bonul și îl pui pe bord. Simplu. Iar periodic trece un nene plătit de primărie, care face poze mașinilor ce nu plătesc parcarea. Mă rog, mașinile nu plătesc, șoferii. Iar amenda e destul de mare. Și se pot face și abonamente lunare sau anuale pentru parcare.

Și câteva cuvinte despre trafic, respectiv două cuvinte: sensuri unice. Multe. Și făcute cu cap. Și semafoare sincronizate.

Sigur, Brașovul nu are dimensiunile Bucureștiului. Dar dacă aceste lucruri le redimensionați dvs. pentru București? Ce ziceți, puneți mâna pe telefon și-l sunați pe omologul dvs. din Brașov? Că este mai ușor decât să mergeți prin New York sau Bruxelles pe banii noștri.

În rest, vă doresc un an nou fericit și mă prefac, încă puțin, că nu văd nimicul făcut de dvs. de când sunteți primar și fixația cu stradela suspendată. Totuși, nu mă pot abține să nu vă amintesc faptul că ați promis serviciu de închirieri biciclete și că nu o să mai lasați constructorii să ridice turnuri în zone în care nu-și au locul. Ghiciți de ce v-am amintit asta!

un șofer

Domnule primar general, (2)

Nu știu dacă primele rânduri de vi le adresai au ajuns la dvs., însă după cum am promis, vă mai scriu. Urmăresc cu plăcere demiterile pe care le faceți prin Primăria Generală. Cu plăcere, pentru că eu cred că tuturor celor care lucrează de ani de zile pe acolo trebuie să le mulțumim pentru halul în care arată orașul. Dar și cu mai multă plăcere aș urmări o conferință de presă a dvs. în care vă prezentați proiectele pentru București. Pot înțelege că în campanie nu s-a putut, dar n-aș înțelege de ce nu s-ar putea acum. Dar să lăsăm asta!

  foto 1  foto 2

După cum spuneam, urmăresc ceea ce faceți de când sunteți primar și m-am bucurat când am auzit că o să existe și în București un serviciu de închiriat biciclete. Să vedeți cum e în Bruxelles: există parcări de biciclete (foto 1) și un tonomat în care bagi cardul și poți închiria bicicleta pentru diverse perioade (foto 2). Chestiile astea le văzui în centrul lor vechi.

  foto 3

Și apropo de centrul vechi. Știți cum rezolvară belgienii accesul acolo? Există niște stâlpi hidraulici care se ridică de sub nivelul străzii cu ajutorul telecomenzii (foto 3). Iar telecomenzi nu au decât cei care au dreptul de a intra în centrul vechi. Nu bariere urâte, nu cutii în care stau tot felul de agenți ușor de mituit.

Cam atât pentru astăzi, că nu aș dori să vă plictisesc cu nimicurile mele. Ideea este că nu inventăm noi roata la București, asta vroiam să vă spun. A! Și să nu uit. Felicitări pentru recuperarea spațiilor verzi din Herăstrău prin dărâmarea cantinelor de acolo. Am trecut pe acolo și mi-a plăcut. Dar de ce v-ați oprit după doar două cantine demolate? Am mai văzut câteva care se simțeau bine-mersi. Oare de ce?

un șofer