democraţie spoită (4)
La Chişinău a fost ales un nou preşedinte, după aproape trei ani de încercări, cu alegeri anticipate, un referendum eşuat şi negocieri multiple între partide. A fost nevoie de circa un an, pentru ca democraţii să poată rupe câteva voturi, adică trei, de la comunişti. Aceştia au negociat până în ultima clipă, până ce ţara era la un pas de noi alegeri anticipate. Pentru că la ultimul tur de alegeri pentru şeful statului se ajunsese la metode de-a dreptul hilare: folosirea de cerneală simpatică. Ca să alegi preşedintele nu foloseşti, ca parlamentar, o ştampilă sau bile. Primeşti un buletin de vot de pe care tai numele candidatului, dacă eşti contra, şi-l laşi netăiat, dacă eşti pentru. De frica folosirii cernelii simpatice, au fost partide care nu şi-au lăsat parlamentarii să voteze deloc. Şi multe altele.
Cât or fi costat cele 3 voturi de acum? Nu cred că greşesc când spun că preţul a sărit de un milion de euro. Nu vă pot spune vreo sursă. Dar pot să spun că nu premierul, cel care a mai câştigat vreo doi ani de mandat, a plătit grosul. Ciudat? Nu, pentru cine cunoaşte scena politică de la Chişinău.
Rezolvă alegerea noului preşedinte criza politică (certurile din Alianţa pentru Integrare şi lipsa unei majorităţi confortabile în Parlament), se va simţi în nivelul de trai ori vor apărea paşi pro-europeni decisivi peste noapte? Nici vorbă. Problemele din R. Moldova sunt mult mai adânci, vin din timp şi ţin, în mare măsură, de societatea moldovenească. O societate anchilozată, cu gândire de paşalâc, pardon gubernie. Când ai stat sub papuc o viaţă, e greu să poţi gândi independent.
Republica Moldova nu are vocaţie europeană. Lipsesc valorile, trecutul comun european, tradiţiile. Lucruri pe care România le-a pierdut în 1946, dar nu de bună voie. De aceea probabil că i-a şi fost mai uşor să se întoarcă la ele după 1990. Sau, pentru cârcotaşii care idolatrizează perioada interbelică, să se întoarcă, oarecum. Moldova de dincolo de Prut, Basarabia adică, nu a făcut parte din Europa decât scurt timp, între 1918 şi 1940. Ocupată de Rusia încă din 1812 şi reocupată în 1940, Basarabia nu a avut când să cunoască alte valori decât cele… să le spunem ţaristo-sovietice.
În fapt, obiceiurile locului, plecând de la cele banale al relaţiilor inter-umane, sunt conduse după regulile despotului care e mai puternic. Basarabenii sunt orgolioşi şi se înfruntă des (şi mă refer aici la lupta de idei), dar nu acceptă, în pofida oricărui argument, că nu ar avea dreptate. Iar când îi dai putere unui basarabean asupra altora… se întâmplă, de exemplu aşa:
Fapt: „Nu treceţi drescod-ul”. Cu aceste vorbe un malac cu faţă tâmpă nu te lasă să intri într-unul dintre cluburile din Chişinău. De ce? Pentru că nu îi place faţa ta. Sau pleacă de la premisa că odată intrat o să creezi un scandal. Discriminare? Desigur. Fapt izolat? Nu. Are uşierul putere asupra celor ce vor să intre? Are. Şi, normal, o foloseşte.
Moldovenii îşi mint semenii. La ultimele alegeri anticipate, aproape o mie de cetăţeni aflaţi în străinătate au vrut să voteze, dar nu mai erau buletine de vot. Ce au făcut reprezentanţii lor în ambasade? Le-au dat foi albe, să scrie pe ele cu cine votează şi să le bage în urne. Ce au făcut cu voturile? “Cele 919 voturi de peste hotare, exprimate pe buletine improvizate pe foi A4, au fost anulate. O hotarare in acest sens a luat, astazi, Comisia Electorala Centrala, la sedinta de totalizare a rezultatului alegerilor din 28 noiembrie. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a declarat ca aceste voturi nici nu au fost luate in calcul la contabilizarea rezultatelor anticipatelor. Ciocan a explicat ca in ziua scrutinului CEC a permis votarea pe foi A4 doar pentru a-i calma pe alegatorii care au venit sa voteze, dar nu mai aveau buletine de vot.”. Democratic, nu?
Republica Moldova are însă vocaţie de asistat social. Toată lumea sare în sus de bucurie când mai vine câte un împrumut de la Uniunea Europeană sau Rusia. Nu contează de unde, doar să vină.
Totul în R. Moldova pare a fi ghidat după principiul „merge şi aşa”. Orice vrei să faci acolo, te loveşti de indolenţa şi incapacitatea oamenilor de a aplica o reţetă, chiar dacă ea este de succes în alte părţi. Pe principiul că “noi ştim mai bine realităţile de aici”. Orgoliile sunt foarte mari. De aici şi lipsa de capacitate în negocieri politice. De aici şi impotenţa, timp de aproape trei ani, de a termina criza, evident constituţională. Nu politică, cum le place moldovenilor să spună. Constituţională. Pentru că o constituţie proastă i-a împiedicat să iasă din criză şi să-şi aleagă preşedintele. Şi doar traseismul şi interesele economice i-a scos din impas. Cam neeuropean, nu?
Fapt: Referendum pentru modificarea Constituţiei. Nici unul dintre partidele democrate, aflate la putere nu au dus o campanie de sensibilizare a alegătorilor în sensul modificării Constituţiei. Nici măcar Guvernul. Deşi era în interesul lor să reuşească să modifice Constituţia, pentru ca preşedintele să poată fi ales de cetăţeni direct, nu de Parlament cum este acum. De ce nu au fost interesaţi? În acel moment un candidat comunist nu ar fi câştigat, însă nici unul dintre partidele democrate nu a avut siguranţa că va câştiga el. Nici măcar partidul care a dat prim-ministrul.
Moldovenii sunt temători. La ultimele alegeri, exit-poll-urile au arătat cu totul alte rezultate decât cele reale. De ce? Pentru că la ieşirea de la urne, le era teamă să spună cu cine au votat. Reminiscenţe din perioada sovietică. Dar… peste 60 la sută dintre familiile din R. Moldova au rude plecate la muncă, fie în UE, fie în Rusia. Desigur, mai mulţi în Rusia, unde nu ai nevoie de vize. Şi uite aşa, cine are rude în Rusia votează cu comunişti, cine are în UE, cu democraţii.
Moldovenii sunt misogini. Fapt: din 101 parlamentari, doar 19 sunt femei. Plus, bomboana pe colivă: un proverb basarabean spune că o femeie nebătută este precum casa nemăturată. European, nu?
Moldovenii sunt săraci. Bun, asta nu e vina lor exclusivă. Nu sunt chiar leneşi, cum credem noi, dar e foarte greu să-i trezeşti dimineaţa să vină la şedinţe, de exemplu. Cine o face, nu mai e sărac. 
I-am spus odată unui basarabean că în sediul în care nu se găseşte cafea, ceai, hârtie igienică şi săpun la discreţie (adică lucruri ieftine), nu există randament. Nu a înţeles. Există însă şi sedii unde găseşti aceste lucruri şi în care există randamentul muncii şi vezi succesul de la distanţă. Dar puţine.
Sărăcia a dus însă la apariţia unei forme de prostituţie ciudate. Femei ce au iubiţi, dar se culcă cu alţii pe bani. Sigur, fără ca iubiţii să ştie. De altfel, moldovenii sunt şi foarte geloşi. Or ştii ei de ce… Ce fac multe femei însă este explicabil. Când nu ai ce face pentru a câştiga bani, vânzarea propriului trup este cea mai uşoară cale de a-ţi plăti chiria.
Există şi moldoveni cu bani. Ei stau în zone rezidenţiale cu blocuri noi construite, înconjurate de garduri şi cu barieră la intrare. Au tot ce le trebuie: parcare subterană, curte interioară, uneori chiar şi piscină. Cei cu bani nu vor, în mod evident, să se amestece cu cei fără bani.
Dar ce economie poate avea o ţară prin a cărei capitală trec trei trenuri pe zi? Iar în Chişinău există cea mai mare aglomerare de populaţie din toată ţara. Aici locuiesc aproape 800.000 de persoane, din cele trei milioane şi jumătate cât înregistrează întreaga republică. Datele sunt de la un recensământ din 2012.
Nici nu mai pomenesc de situaţia Transnistriei şi Găgăuziei. R. Moldova declară prin Constituţie că „nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”, iar pe de altă parte spune că Transnistria este teritoriul său. Acolo sunt trupe ruseşti, dar nu încearcă în mod real să rezolve situaţia. Cool, nu? Aşteaptă ca organismele internaţionale să le rezolve problema. Însă, aşa cum spunea cineva din Chişinău, când două mari puteri vor să te rezolve (de obiceiGermaniaşi Rusia), fără să te întrebe, ar trebui să te treacă un fior pe şira spinării.
Dar aş povesti câte ceva despre limbă. Oare în ce limbă se vorbeşte acolo? Sigur, la prima vedere zici că româna. Probabil că nu te înşeli. Cam cum se vorbeşte germana în Austria. Dar ce cred locuitorii? Locuitorii din Basarabia nu vorbesc, în fapt, corect, nici româna şi nici rusa. Ei au acceptat însă ca în Constituţie să se scrie că „(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească funcţionînd pe baza grafiei latine. şi (2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.” Un politician moldovean spunea că din punct de vedere politic, limba este moldovenească, deşi ea este română. Înţelege cineva, ceva? Cam aşa gândesc oamenii de pe acolo. Despre ce valori şi principii vorbim, atunci?
Aş mai scrie câte ceva despre presă, dar am mai scris aici. De fapt, despre R. Moldova am mai scris aici şi aici.
Şi, în tot acest context, credeţi că România face ceva real pentru Basarabia? A jucat pe cartea unui partid care s-a dovedit a fi aliatul comuniştilor. A încercat ceva şi cu comuniştii şi şi-a luat-o în bot. A promis nişte sute de milioane de euro de vreo trei ai şi nu a dat un cent. Şi multe, multe alte lucruri. Aparent, nu avem o politică coerentă de sprijin a Chişinăului. De exemplu, în şedinţa comună a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău, s-a semnat un memorandum prin care ambele ţări cădeau de acord asupra unui traseu al autostrăzii inelare a Mării Negre. Proiect care s-a născut mort, doar şi prin prisma faptului că Ucraina i se opune. Dar România şi Moldova au anunţat pomposul secretariat al autostrăzii, cu sediul în Serbia (doar e ţară cu ieşire la Marea Neagră, nu?) de decizia lor.
Fraţii noştri? Poate nişte veri mai îndepărtaţi. Faptul că Basarabia nu este pe agenda publică din România arată ceva foarte clar. Chiar dacă apar periodic pe pereţi inscripţii cu vopsea: „Basarabia e România”. De fapt, lipseşte semnul întrebării de la final.
