locuri: Biblioteca Centrală Universitară Carol I

  

La 14 martie 1895, Regele Carol I inaugura Fundaţia Universitară Carol I. Clădirea a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau (fiul lui Charles Gottereau, cel care a proiectat Palatul CEC), care a şi extins-o ulterior între 1911 şi 1914, an în care a şi fost dată în folosinţă oficial. Construcţia iniţială începuse în 1891.

Comuniştii nu au ratat în 1948 nici această instituţie şi au desfiinţat prin decret Fundaţia, transformând-o în Biblioteca Centrală Universitară “C. I. Parhon”. Abia în 2006, BCU primeşte şi numele fondatorului său.

Locul pe care a fost construită clădirea, faţă în faţă cu Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă) a fost cumpărat de Carol I. În clădire a funcţionat şi sediul Fundaţiilor Regale.

 

Clădirea, precum şi fondul de carte, au avut de suferit în decembrie 1989, când a fost incendiată şi s-a tras asupra ei. Fondul de carte rară a fost distrus aproape în întregime, peste 500.000 de volume. Iar peste 3.000 de manuscrise aparţinând unor nume mari ale culturii româneşti au ars şi ele. S-au întors atunci în mormânt Mihai Eminescu, George Coşbuc, Ioan Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Lucian Blaga şi mulţi alţii. Nu-i vorbă, clădirea este obişnuită cu focul. În 1944, bombardamentele germane au lovit-o destul de serios.

Reconstrucţia clădirii, dacă vă amintiţi, a început rapid, prin 1990. A durat însă 11 ani, până în 2001, când a fost redeschisă oficial.

detalii: cariatide pe Calea Victoriei

  

locuri: Biserica Italiană

  

Situată pe bdul Bălcescu, Biserica Italiană „Preasfântul Mântuitor” a fost construită între 1911 şi 1913, pe un teren oferit comunităţii italiene de Primăria Bucureşti. Biserica a fost construită din donaţii, cele mai importante aparţinând Vaticanului, Regelui Italiei, Ambasadei Italiei.
Este construită în stil romanic, cu picturi în navete la interior şi o cupolă octogonală cu vitralii. Patronul (hramul) bisericii este Preasfântul Mântuiotor, a cărui pictură se află pe bolta presbiteriului, alături de picturi ale mai multor biserici din Italia. Clopotele bisericii cântăresc 2 tone, fiind în număr de trei. Biserica şi casa parohială sunt proprietatea Statului Italian. Proiectul bisericii a fost făcut de arhitecţii Mario Stoppa şi Giuseppe Tiraboschi. Din păcate, nu am găsit mai multe informaţii despre biserică. Şi am căutat ceva timp.

locuri: Biserica Franceză

   

Situată pe strada Av. Demetriade, în apropierea Statuii Aviatorilor, Biserica Franceză „Sacré Coeur” are o istorie zbuciumată. Construită în 1930, în ea activau surorile Congregaţiei „Fiicele Carităţii Sfântului Vincenţiu de Paul”. Ele au fost obligate de regimul comunist să părăsească România în 1948. Imediat după plecare, regimul comunist a confiscat clădirile în care surorile activaseră şi care adăposteau un sanatoriu. În prezent, în acele clădiri funcţionează Spitalul Parhon.

Sanatoriul a fost primul spital gratuit din Bucureşti iar bazele lui au fost puse de către monseniorul Vladimir Ghika. Vladimir Ghika a fost arestat şi întemniţat la Jilava, în 1952. În 1954 moare în închisoare din cauza tratamentului primit. Bătăi şi schingiuiri. Avea 81 de ani. A fost fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghika Vodă (1849-1856). În prezent se află în proces de beatificare la Vatican.

Biserica a mai funcţionat ocazional până în 1957 când preoţii au fost arestaţi şi biserica închisă. Comuniştii loveau din nou.
Lăcaşul avea să se redeschidă în 1991. În prezent hramul bisericii este „Solemnitatea Preasfintei Inimii a lui Isus”. Tot după 1990, lângă biserică a fost ridicată o statuie a lui Vladimir Ghika. (mai multe detalii găsiţi pe site-ul dedicat monseniorului Vladimir Ghika)

locuri: Hotel Concordia

Gândul scrie astăzi despre fostul Hotel Concordia, situat pe strada Smârdan nr. 39, în centrul vechi al Bucureştiului. Periodic mai scrie câte un ziar, mai apare un reportaj la tv. De ce fac jurnaliştii asta? Pentru că este vorba despre o clădire care ar trebui să fie de patrimoniu. În caz că nu este. O clădire în care, în 1859, partidele au decis ca Alexandru Ioan Cuza să fie domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. O clădire părăginită de care nimănui nu i-a păsat, după cel de al doilea război mondial. Nici primăriei, care a avut-o în administrare, dar acum nu o mai are. Nici actualului proprietar. Investiţia în reabilitarea ei este probabil prea mare.

Constantin Bacalbaşa descrie hotelul în cartea sa despre Bucureşti: “Un culoar adânc cu bolţi, conduce la scara de lemn, plasată pe partea stângă. La etaj, holul larg distribuie uşile de acces spre camere şi apartamente. Aici se află apartamentul nr. 5, cu o cameră mare de 36 mp, în care se spune că a avut loc istorica dezbatere din noaptea de 23-24 ianuarie 1859″.

Situaţia clădirii ar trebui să îi facă pe onor edilii noştri să se gândească la nişte reglementări care în alte ţări (de exemplu Franţa) există. Ceva de genul: eşti proprietar al unei clădiri monument şi nu o reabilitezi? Statul ţi-o ia şi te compensează. La noi problema este că nici primăriei nu-i pasă de clădirile de patrimoniu.

Despre clădire puteţi citi şi aici un articol apărut acum un an. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Normal, nu? 

locuri: biserica kreţulescu

Zidită în 1722, într-o zonă care în acel timp era la marginea Bucureştiului, de vornicul Iordache Kreţulescu. Soţia vornicului, Safta, a fost una dintre fiicele lui Constantin Brâncoveanu. În 1936 este restaurată sub îndrumarea lui Ştefan Balş. În interior mai există pictura din 1860 a lui Gheorghe Tatărescu, cea originală nemaipăstrându-se decât în pridvor. Pentru cine nu ştie, biserica se află lângă Palatul Regal, faţă în faţa cu cartoful tras în ţeapă.

Acum gândiţi-vă cum ar arăta în vecinătatea unor blocuri de oţel şi sticlă, aşa cum ar dori mult iubitul domn Videanu (mama e bine, da?). Esplanada parcă se numea proiectul…

locuri: cinema Bulevard

 

Cândva puteai crede ca bdul Regina Elisabeta era un fel de Broadway dâmboviţean al cinematografelor. Una lângă cealaltă, sălile de cinematograf din zona situată între Cercul Militar şi fosta Berărie Gambrinus erau, împreună cu Scala, Patria şi Luceafărul, cele mai căutate săli de proiecţie. După 1989 ele au decăzut uşor, iar apariţia multiplex şi movieplex le-a omorât de tot. Însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu exista indolenţa autorităţilor, respectiv a Ministerului Culturii care le are în administrare prin RomâniaFilm.
Iată, de exemplu, fostul cinematograf Bulevard situat la parterul unei clădiri superbe, perete în perete cu fostul Hotel Cişmigiu. Ciudat despre câte clădiri din centrul Bucureştiului vorbim la trecut. După ce le-au ruinat, onorabilii conducători ai culturii din România vor acum se le vândă. Desigur, pe sume de nimic, „căci e mai ieftin să dai banu’ jos când cumperi o ruină”.

Că tot a venit vorba: ştiaţi că în ţara România mai există sub 40 de cinematografe funcţionale? Ştiaţi că sunt oraşe în care nu există cinematografe? Nu se pun la socoteală cele din mall-uri.