crăciun fericit!

 

Piaţa Romană, mai 2008.

căţeluş cu părul creţ/faci crăciunul în coteţ

Românul simte nevoia să fie poet. Începe prin liceu, cu clasicele scrieri din oracole: „Două mere, două pere/Te sărut la revedere!” sau „Aşa cum bea caprioara apă rece de izvor/ Tot aşa-ţi doresc eu ţie mult noroc în viitor!”. Şi ajunge pe la 30-40 de ani să ureze prin sms întregii agende telefonice urări de Crăciun şi Paşte.

Statisticile ne arată că în lunile cu sărbători, românii trimit milioane de sms-uri. Desigur, absolut fără sens. Trimit urări prin sms şefilor. Un fel de periere modernă a scamelor. Trimit celor pe care îi consideră apropiaţi. Sigur, dacă erau atât de apropiaţi, puneau naiba mâna pe telefon şi-i sunau. Trimit colegilor ca să lege relaţiile de muncă. Deşi nu îi interesează astfel de relaţii, că dacă îi interesau ieşeau măcar la o bere în timpul anului. Trimit unora pe care nu i-au mai văzut de ani de zile, în ideea că ar ţine relaţia caldă. Păi dacă memoria telefonului n-ar suporta sute de numere, nu le-ar mai fi trimis nimic.

Şi ce trimit? Să luăm cazul Crăciunului şi al sms-urilor pe care le-am primit eu. Sigur, cele mai amuzante le-am primit fix de la cei cu care n-am mai vorbit de ani de zile. Şi nici nu intenţionez să o fac. Pe urmă, mai sunt cele de la oameni pe care nu-i cunosc, sau nu-mi amintesc de ei deloc. Şi mai sunt sms-urile de la cei care nu se semnează şi nici nu am numărul lor în telefon. Ca să nu mai spun de cei care au copii şi trimit sms semnându-se pe ei, pe nevastă-sa şi pe copii. Păi Gicu de doi ani a învăţat frate să trimită sms-uri? Ce copil deştept!

De la banalul “Crăciun fericit!”, pe care l-am suportat destul de bine, am ajuns la adevărate opere literare în 180 de caractere. Iată câteva exemple: “Magia Sfântului Crăciun să vă cuprindă şi să vă poarte pe aripile sale ca să atingeţi cu degetele bolta cerească şi să culegeţi un strop de binecuvântare pentru a o aduce apoi în casă şi în inima dumneavoastră.” Sau unul pe care am încercat să îl înţeleg, dar n-am prea reuşit: „Pe la colţuri, unii spun că există Moş Crăciun, că i-aţi scris şi c-o să vină să v-aducă în pumni lumină lângă brad şi lângă foc, să vă umple de noroc.” Eu nici măcar nu fac focul în sufragerie. La etajul 1 ar fi şi cam greu. Poate că are un înţeles ascuns, iar mesajul este că îmi doreşte să mă mut la vilă. E! Aşa da, frumos!

Recordul de stupizenie a fost bătut de cineva care credea că are umor. N-a avut: „Tovarăşi, fiţi vigilenţi şi nu lăsaţi Crăciunul să vă abată atenţia de la măreţul ideal al Revelionului! Caltaboşul poate conţine PORCării iar palinca poate să înmoaie cu mârşăvie spiritul combativ! Iar Moş Crăciun… ştim că este un agent al capitalismului! Crăciun fericit, ponderat şi vigilent! Citiţi şi daţi mai departe!” Ponderat? Vigilent? Nici Vacanţa Mare nu are poante atât de slabe.

Şi povestea probabil că nu se va termina aici. O să mai primesc o serie de sms-uri înainte de Revelion şi după, cu urări de anul nou. Ard de nerăbdare!

de sezon: cine este moş crăciun? şi ce vrea de la noi (3)

partea a treia: moş bogat, moş sărac *

În „Bucureştii vechiului Regat” de George Costescu, apărută în 1944 şi reeditată în 2006, sunt surprinse crâmpeie din viaţa bucureştenilor în perioada de Crăciun. Copiii care colindau erau aşteptaţi cu mere şi covrigi şi, dacă avea noroc, şi cu ceva bani. Până la Anul Nou, mesele bucureştenilor erau pline de „porcării”. Adicătelea produse din carne de porc. Erau petreceri cam în toată perioada, bodegile pline, iar alcoolul curgea valuri.
George Costescu nu cred ca a mai apucat, însă în perioda comunistă Moş Crăciun se numea în Bucureşti, ca în toată România, Moş Gerilă. Ideea comuniştior era să uităm sărbătoarea naşterii. Probabil că a fost cel mai sărac moş din toate timpurile. Bodegile se închideau acum devreme. Şi nu puteai cumpăra alcool în ele decât dacă mâncai. Geamurile erau neacoperite, deoarece clasa muncitoare trebuia să-i vadă pe cei care pierdeau vremea prin restaurante şi baruri.
Pluguşorul de final de an se transformare şi el în osanale aduse conducătorilor iubiţi. Trăiam epoca de aur şi nu trebuia să uităm acest lucru. Dar să nu întinăm nobilele idealuri ale sărbătorilor de sfârşit de an cu amintiri despre ceauşescu şi căcaţii care l-au înconjurat şi pupat în cur.

* acest post ar fi trebuit să apară pe 25 decembrie, dar provider-ul meu de internet a preferat sexul oral liber consimţit. Adică eu am dat şi ei au luat.

de sezon: cine este moş crăciun? şi ce vrea de la noi (2)

partea a doua: de la nuieluşă la coca cola

Moş Crăciun a apărut prin secolul XIX, ca o variantă mai nouă şi îmbunătătţită a lui Moş Nicolae, care pe atunci era doar sfânt. Până la transformare, Sfântul Nicolae era un nene destul de rău, care aducea cadouri dar şi nuieluşe copiilor care nu fuseseră cuminţi în acel an. Era îmbrăcat în verde. Tot el era a fost şi inspiraţia unor povestiri oarecum horror (de fapt de speriat copiii răi. Mă rog, de parcă copiii pot fi răi) ale unor autori celebri. Atât de celebri, că îmi scapă numele lor acum. Dar sigur sunt celebri.

Transformarea s-a petrecut datorită unei poezii scrise de pastorul american (ah! americanii ăştia!) Clement Moore, în care Sfântul Nicolae este prezentat simpatic, zâmbitor şi grăsuţ, într-o sanie cu reni. Poezia a fost publicată în New York în 1823. Patruzeci de ani mai târziu, un ziar publica un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu şi cu o curea lată neagră. Caricaturistul ziarului îl va folosi ca personaj timp de peste 30 de ani. Tot el a stabilit şi că reşedinţa Moşului se află în Laponia. Deci, tot o făcătură de presă şi Moşu’ ăsta!

Acum îl cunoaştem pe Moş Crăciun ca având o barbă albă lungă şi un costum roşu, cu blană albă pe la margini şi o curea lată neagră. Plus o burtică respectabilă, probabil de la bere. Şi nasul şi pomeţii roşii. Deci, sigur de la bere. Bere în Laponia? Aveţi dreptate. Vodcă. Posibil Finlandia. Dar să revenim. Înfăţişarea de acum a Moşului o datorăm companiei Coca Cola, care în 1931 a pornit prima sa campanie publicitară de sărbători. Haddon Sundblom se numeşte desenatorul care ne-a băgat bine în cap imaginea Moşului.

Ce nu este clară este istoria crăciuniţelor. Se pare că nu locuiesc cu Moşu’ în Laponia, şi sunt cu mult mai tinere. Le întâlnim tot mai des prin magazine şi campanii publicitare. Chiar mă gândeam: nu ar fi bine ca până pe la 15 ani să vină Moşu’ şi pe urmă să-şi trimită în noaptea aia o crăciuniţă-două? S-ar mai degreva şi el de sarcini.

de sezon (5)

Nici nu mi-am pus bine bradul în casă, că a şi fost invadat de elfi.

de sezon: cine este moş crăciun? şi ce vrea de la noi (1)

partea întâi: tăiem, lipim, crăciunei ne numim

El, de la noi, nu vrea nimic. Noi, de la el, vrem încă multe, deşi creşterea numărului de ani ar trebui să blocheze aceste dorinţe.
Ce ştim acum, după atâţia ani în care ne „vizitează”? Că trăieşte în Laponia, împreună cu doamna Crăciun, o serie de spiriduşi şi 9 reni: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder şi Blitzen. Lui Rudolph i se aprinde nasul şi se face roşu pentru a conduce sania Moşului. Pentru că, aşa cum ştim, cei 9 reni trag sania Moşului să ne aducă nouă cadouri în noaptea de 24 spre 25 decembrie a fiecărui an. Laponia se află în Finlanda. Mai precis în Rovaniem.

Cum a ajuns Moşu’ să dădea cadouri la tot cartieru’? Adică la tot globul, din Africa în Asia şi din America în Australia, trecând prin Europa, desigur. Legenda spune că Feciora Maria (o ştiţi, prima femeie despre care avem date că a născut un copil fără ajutorul unui bărbat) împreună cu soţul ei (păi din cauza asta, că era măritată, i-a spus ce i-a spus probabil) căutau un adăpost pentru a-l naşte pe Isus. Ajunşi la casa lui Crăciun (care probabil că pe atunci nu era moş), acesta le-a refuzat acordarea unui ajutor. Era un om rău la suflet. Dar soţia sa, doamna Crăciun, miloasă ca orice femeie (oare ce zodie era?), i-a ascuns în grajd. Nea Crăciun a aflat şi de furie i-a tăiat mâinile doamnei. Azi era la ştirile de la ora 5 şi în deschidere la ora 7. Dar pe atunci nu aveau jurnale de ştiri. Fecioara Maria a făcut o minune (în evul mediu i-ar fi spus vrajă, şi o ardeau pe rug) şi i-a lipit braţele la loc. Văzând acest lucru, tov. Crăciun a uitat pe loc că răutatea era viaţa sa, şi a devenit blajin şi milos. Acum ştirea şi-ar fi făcut loc şi în jurnalele din ziua următoare.

de sezon (4)

Începând din seara asta am brad. În casă. Păstrez tradiţia, deci nu e ecologic