ce am fi văzut acum 18 ani, la televizor *

* acest post ar fi trebuit să apară pe 25 decembrie, dar provider-ul meu de internet a preferat sexul oral liber consimţit.

cum ne respectăm eroii (3)

 

În mijlocul intersecţiei de la Universitate. Parcă ar fi un cimitir, doar că acolo nu este nimeni îngropat. Din nou dezinteres al municipalităţii în a realiza un monument care să amintească de jertfa celor ieşiţi în stradă.

cum ne respectăm eroii (2)

Un alt colţ din zona Universităţii. De această dată lângă Arhitectură. Altă cruce pusă de un anonim. Acelaşi dezinteres al conducătorilor oraşului.

gavroche de românia

Vă mai amintiţi de copilul apărut, în timpul Revoluţiei, pe coperta Paris Match? Şi pe care toţi l-au numit un Gavroche al României? Iată ce a ajuns el, 18 ani mai târziu.

cum ne respectăm eroii (1)

Aşa arată un colţ din zona Universităţii. Mai precis, lângă Sala Dalles. În faţa sălii, acum 18 ani, au murit tineri care ieşiseră în stradă să protesteze. Deşi au trecut 18 ani, acolo sunt trei plăci şi o cruce care amintesc acest lucru, de parcă ar fi fost un accident auto pe marginea unui drum de ţară. Nici un primar şi nici o asociaţie revoluţionară n-a fost în stare să gândească ceva decent pentru a marca locul. Şi nu este singurul loc.

leapşa: revoluţia mea

Vlad Petreanu (îl ştiţi, cel care nu crede că în decembrie 1989 oamenii au murit pentru libertate. În cazul citat pentru a face alegeri fără a fi constrânşi, prin alegeri neînţelegând neapărat dreptul de a alege şi de a fi ales), aruncă o leapşa colectivă despre cum am perceput fiecare Revoluţia. Mi-a plăcut că a scris revoluţie cu majusculă, semn că nu are dubii asupra modalităţii schimbării de regim de atunci. Este drept că nici eu nu mai am, după ce am citit, acum mai mulţi ani, explicaţia din DEX.
Pentru exactitate, am să redau (celebrul copy & paste) ceea ce am scris într-una dintre acele zile, în jurnal. Un jurnal ţinut la 16 ani. Luaţi-l ca atare.
„….. decembrie 1989
La prânz am văzut la televizor, deşi noi nu deschidem televizorul în timpul zilei, că Ceauşescu a fugit. Am sunat-o pe mama şi i-am spus. A urlat la mine că să tac din gură că vorbim diseară, când vine acasă. Că ce mă interesează pe mine. M-am dus la Costin să-i spun. Împreună am rupt poza lui Ceauşescu din cartea de istorie şi am ieşit pe scară să-i dăm foc. Ne-a prins Barbu şi ne-a trimis acasă.
Seara am aflat că Dămăroaia, nu ştiu cum îl cheamă de fapt, un vecin cu câţiva ani mai mare, a fost omorât la Universitate. Mama spune că maică-sa e terminată, că nu mai are alt copil.
….. decembrie 1989
Tata nu s-a mai dus la muncă şi m-a dus astăzi pe Ghencea, spre stadion. În faţa unităţii militare au început să zboare trasoare pe deasupra noastră. Mi-a zis că am avut noroc că el a făcut armata şi a ştiut să ne culce pe toţi la baza unui zid. Eu mă uitam la trasoare ca la artificii. Eram mai mulţi. În faţă la Tricodava un tip îmbrăcat într-o uniformă militară, cu o armă în spate, a venit la noi şi ne-a întrebat dacă vrem să fim în gărzile patriotice. Tata a zis că nu el nu vrea armă. Că cine trage, poate fi împuşcat. Mie mi-ar fi plăcut o armă, să ne apărăm scara blocului. Mergând cu ăsta pe Ghencea, a început ăla să tragă în noi. Înţeleg că a vrut doar să ne sperie, că nu a tras în noi.
În faţa unităţii militare erau doi morţi pe trotuar, îmbrăcaţi în uniforme militare. Deşi nu m-au lăsat să mă uit, m-am uitat. Trotuarul era plin de sânge. Atunci tata a zis să ne întoarcem.
Acum este seară şi ei se ceartă. Nu înţeleg ce are mama de este aşa de supărată. (…)
Tocmai ce tata a intrat la mine în cameră, mi-a luat cartea din mână şi a oprit casetofonul. Mi-a spus să ascult că nu o să aud foarte des aşa ceva. Cică e zgomotul unei mitraliere grele. Se aude dinspre Clinceni, zice el. (…)”
Cine ghiceşte zilele din decembrie 1989 la care fac referire? Întâmplarea face ca în fiecare zi din aceea perioadă, până pe la jumătatea lui 1990, să fi scris în acel jurnal. Leapşa lui Vlad m-a făcut să recitesc ce am scris. Sigur, este un jurnal ţinut de un copil în clasa a 8-a. Dar totuşi… Başca faptul că am şi nişte poze făcute cu un aparat Smena 8M. Poate ar trebui să le scanez…

Explicaţii necesare: Costin - unul dintre prietenii cei mai buni ai mei, cu care eram în aceeaşi clasă şi locuiam pe aceeaşi scară. Barbu - un vecin de vârsta tatălui meu. Dămăroaia - cred că avea în jur de 25 de ani atunci. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Era student la Politehnică. Unitatea militară de pe Ghencea - fostul MApN.

Fiind o leapşă colectivă, nu am de ce să o dau mai departe. Fiecare o ia ori ba.