locuri: Hala Traian

 

Hala Traian este unul dintre cele mai vechi cartiere din Bucureşti, cu o arhitectură specifică începutului anilor 1900. Clădirea reprezentativă a cartierului este Hala Traian, construită înainte de 1900, una dintre cele mai vechi pieţe din Bucureşti, arhitect fiind Giulio Magni, cel care a făcut şi Bursa de Mărfuri din Rahova. Pe timpul acela cartierul era unul evreiesc.

În acest moment hala arată mai mult a supermarket, faţă de piaţa de desfacere a cărnii, peştelui şi legumelor, care era acum o sută de ani. Lăudabil este însă faptul că a fost restaurată.

locuri: Biserica Stravropoleos

Întâmplător… sau nu, zilele trecute văzui unul dintre cele mai romantice locuri din Bucureşti. (ha! acum v-aţi uitat din nou la titlul postului, m-am prins) Nu, nu e Biserica Stravropoleos. Este curtea interioară a bisericii.

 

Am copilărit, într-un fel, în centrul vechi al Bucureştiului. Biserica Stravropoleos, alături de Sf. Dumitru (cunoscută cândva şi drept Biserica de Jurământ. ghiciţi de ce!) erau două dintre locurile de refugiu pe care le găseam tot timpul cu uşa deschisă. Nu că m-ar fi prigonit cineva, să nu înţelegeţi greşit. Aveam cam 10-15 ani şi băteam zona.

Am crescut. N-am mai fost la Biserica Stravropoleos de câţiva ani buni. Îmi aminteam o bisericuţă cu o arhitectură frumoasă, dar gata să cadă. Nu cu mult timp în urmă parcă văzusem o ştire că biserica a fost refăcută cu ajutorul Ambasadei SUA. Ieri însă am rămas cu gura căscată. Sigur, o mai fi de lucru la ea. Însă arată superb. Iar curtea interioară… ei bine, trebuie să o vedeţi.

 (sursa foto)

Biserica Stravropoleos a fost construită în 1724 în interiorul unui han care şi susţinea economic biserica. Din han nu a mai rămas în picioare decât biserica. Restul incintei, cu curtea interioară şi chiliile mănăstirii (pentru că aici funcţionează acum şi o mănăstire), au fost construite după planurile lui Ion Mincu, la începutul secolului XX. Mănăstirea este ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, de Sfântul Ierarh Atanasie şi de Sfântul Mucenic Haralambie. (sursa aici, unde găsiţi şi mai multe informaţii)

locuri: Biserica Sfântul Elefterie Nou

 

În cartierul Cotroceni se află una dintre cele mai impunătoare biserici din București: Sfântul Elefterie Nou. Nou, pentru că cel vechi se află la câteva sute de metri distanță. O știți cu siguranță: bisericuța din mijlocul străzii Elefterie.

Construcția Sfântului Elefterie Nou a început în 1935 și a fost finalizată abia în 1970, după 35 de ani de la punerea pietrei de temelie și o pauză de 6 ani, în perioada celui de al doilea Război Mondial. Arhitectul bisericii a fost Constantin Iotzu iar constructor a fost inginerul Dumitru Marcu. Interiorul a fost pictat de Iosif Keber și Vasile Rudeanu.

Mai multe detalii găsiți aici.

alte locuri: Strada Sforii, Brașov

 

  

Cea mai îngustă stradă din estul Europei se află în Brașov: Strada Sforii. Singura stradă din oraș ai cărei pereți laterali pot fi atinși cu ambele brațe în același timp. Sigur, dacă ai peste 10-14 ani. Existența documentară este atestată din secolul XVII, la început fiind un coridor lăsat pentru a ajuta munca pompierilor. Eu tot coridor i-aș spune și acum. Are o lățime între 111 cm și 135 cm și 80 m lungime. Este situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei. Dacă ajungeți prin Brașov, n-o ratați.

favorit în 1977

de la Andix

drumul taberei 34 în 1968

 

locuri: Arcul de Triumf

 

Ridicarea unui arc de triumf în Bucureşti a cunoscut o odisee, precum orice lucru făcut de români.

Primul arc de triumf, din lemn, a fost ridicat în 1846, pe Şoseaua Kiseleff, în onoarea domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, care vizita Bucureştiul.

La 15 decembrie 1877, la poarta Mitropoliei, este instalat un arc de triumf, tot din lemn, în onoarea domnitorului Carol I, întors de pe câmpul de luptă din sudul Dunării.

La 8 octombrie 1878, trupele române care câştigaseră Războiul de Independenţă, intră în Bucureşti pe Şoseaua Kiseleff şi Calea Victoriei. La intrarea în Piaţa Victoriei, trupele trec pe sub un arc de triumf construit de inginerii Cerchez şi Cucu, angajaţi ai primăriei. Arcul va fi demolat ulterior.

16 octombrie 1922. Este inaugurat un Arc de Triumf, pe locul celui actual, construit după proiectul arhitectului Petre Antonescu. Deoarece construcţia trebuise a fi terminată până în ziua precedentă, când a avut loc încoronarea de la Alba Iulia, edificiul, deşi ridicat pe o fundaţie de beton, era construit din lemn, ipsos, paiantă şi stuc. Motiv pentru care s-a degradat rapid.  A fost demolat în 1935 şi reclădit în 1936 în forma pe care o vedem astăzi.

Dar discuţia despre amplasarea şi construcţia unui arc de triumf, după model roman, nu a fost simplă. În 1918, ziarul „Agrarul”, milita pentru un arc construit în Piaţa Victoriei. Ziarul „Dacia” (ah! ziarele astea!) dorea şi el un arc de triumf, susţinătorii proiectului fiind Alexandru Vlahuţă şi Brătescu Voineşti: „Ziarul Dacia a luat iniţiativa unei mişcări în vederea ridicării unui arc de triumf, în Piaţa Victoriei, pentru a aminti intrarea triumfală în Bucureşti a M.S. Regele Ferdinand, suveranul tuturor românilor. Astfel, acest monument măreţ, ridicat pentru a simboliza împlinirea idealului unei ţări întregi, va fi o opera spontană a tuturor inimilor româneşti”. Deci, patriotismul declamator nu ne lipsea nici atunci.

În 2008, Arcul de Triumf se află într-un proces de restaurare. Primul din viaţa sa. Ministerul Culturii cică se ocupă de asta. Unele medalioane şi texte de pe Arc au fost distruse de comunişti. Le vor reface acum. Deci, zilele acestea Arcul poate fi admirat în costumul său de schele. Schele ce au fost date jos pe perioada summit-ului NATO şi ridicate din nou după. Iar ca fapt divers, când a vizitat Nicolas Sarkozy ţara România, în februarie anul acesta, nişte ameţiţi de la Greenpeace s-au urcat pe schelele din jurul Arcului pentru a protesta împotriva cultivării porumbului modificat genetic. Cool, neah?