de mers: Red Angus

Red Angus este un steakhouse, inspirat probabil din cultura culinară americană (oare pot spune aşa?). Dacă nu te fereşti de porţii mari de carne friptă, aici e de tine. Carne de vită din SUA, Europa şi Noua Zeelendă. Gustoasă şi fragedă de se topeşte în gură. Cu totul altceva decât vita românească, pe care şi dacă o marinezi înainte, tot aţoasă şi uşor tare rămâne. E drept, aici trebuie să mergi cu o parte bună din salariu în buzunar. Dar merită.

 

Eu am început uşor, cu măduvă de vită. Nu mai văzusem aşa ceva într-un restaurant din Bucureşti până acum. Ceea ce nu înseamnă că nu există, totuşi. Servită pe pâine prăjită şi foarte grasă, merge de minune cu un whisky. Altfel e destul de grea. Şi am continuat cu un muşhi de vită neo-zeelandeză. O nebunie. Şi ca să fie foarte american, am luat şi cartofi prăjiţi. Sunt precongelaţi, însă curios de buni, pentru nişte cartofi pai, prăjiţi, care au stat cine ştie cât la frigider. O salată de rucola şi un sos de brânză cu mucegai albastru au împlinit savoarea mesei. Iar la final am încercat şi un vin roşu argentinian, căruia nu i-am reţinut numele, dar nici nu m-a lăsat fără grai.

Red Angus se află în Centrul Vechi, exact lângă Curtea veche. Oarecum în spatele Hanului Manuc. Şi m-am simţit bine. Şi am mâncat bine. Ceea ce e foarte rar pentru Centrul vechi, unde sunt puţine locuri în care se mănâncă bine. Deci, de mers.

locuri: str Lt. Dumitru Lemnea

locuri: Statuile de la Universitate

Unele dintre cele mai frumoase statui din Bucureşti se aflau până mai ieri vizavi de Universitatea Bucureşti. Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Mihai Viteazul şi Spiru Haret. Dintre ele, Mişu cred că poate câştiga titlul de cea mai frumoasă statuie a oraşului. Plecat de mai mult timp din Bucureşti, habar nu am avut că cei patru au fost mutaţi în Parcul Izvor, pe partea cu Palatul Parlamentului.

Cei patru vor sta în Parcul Izvor circa un an şi jumătate, cât durează construcţia unei parcări subterane la Universitate. Atât cică spune primăria şi constructorul că durează lucrarea. Când mă gândesc la respectarea termenelor în România şi în special în construcţii, nu pot spune decât: Doamne ajută!

Mulţi trecem zilnic pe la Universitate, de multe ori aproape neobservând statuile. Sau, acum, lipsa lor.

 

Statuia lui nea Mişu este a doua ca vechime din Bucureşti. A fost sculptată de francezul Albert Ernest Carrier-Belleuse şi inaugurată în 1874. Sigur că amplasarea ei nu a fost făcută fără o mică dezbatere tipic românească. Ba aici, ba acolo, hai s-o punem dincolo. Ba hai să nu o mai punem că-i supărăm pe turci (România era încă sub suzeranitate turcă) ori pe unguri, şi unii şi alţii fiind alergaţi pe câmpurile de luptă de Mihai. Până la urmă s-a făcut. Mai multe detalii găsiţi aici.

 

Gheorghe Lazăr, operă a lui Ion Georgescu din 1886, a fost amplasată oarecum în aceeaşi zonă în care se aflase Sf Sava, prima şcoală de limbă română din Bucureşti, pe care a înfiinţat-o. Ion Heliade Rădulescu este urcat pe soclu de Ettore Ferrari, în 1881. Iar Spiru Haret ajunge ultimul la Universitate, abia în 1936, şi a  fost sculptat de Ion Jalea. Mai puteţi citi detalii despre statui aici.

Una peste alta, abia aştept să se termine şantierul, statuile să se întoarcă la locul lor şi să avem şi o parcare. Sper ca totul să se integreze bine în peisaj. Un peisaj care la Universitate cred că se schimbă în bine, speranţă care mi s-a aprins când am văzut cât de bine arată Spitalul Colţea după restaurare.

locuri: Hala Traian

 

Hala Traian este unul dintre cele mai vechi cartiere din Bucureşti, cu o arhitectură specifică începutului anilor 1900. Clădirea reprezentativă a cartierului este Hala Traian, construită înainte de 1900, una dintre cele mai vechi pieţe din Bucureşti, arhitect fiind Giulio Magni, cel care a făcut şi Bursa de Mărfuri din Rahova. Pe timpul acela cartierul era unul evreiesc.

În acest moment hala arată mai mult a supermarket, faţă de piaţa de desfacere a cărnii, peştelui şi legumelor, care era acum o sută de ani. Lăudabil este însă faptul că a fost restaurată.

locuri: Biserica Stravropoleos

Întâmplător… sau nu, zilele trecute văzui unul dintre cele mai romantice locuri din Bucureşti. (ha! acum v-aţi uitat din nou la titlul postului, m-am prins) Nu, nu e Biserica Stravropoleos. Este curtea interioară a bisericii.

 

Am copilărit, într-un fel, în centrul vechi al Bucureştiului. Biserica Stravropoleos, alături de Sf. Dumitru (cunoscută cândva şi drept Biserica de Jurământ. ghiciţi de ce!) erau două dintre locurile de refugiu pe care le găseam tot timpul cu uşa deschisă. Nu că m-ar fi prigonit cineva, să nu înţelegeţi greşit. Aveam cam 10-15 ani şi băteam zona.

Am crescut. N-am mai fost la Biserica Stravropoleos de câţiva ani buni. Îmi aminteam o bisericuţă cu o arhitectură frumoasă, dar gata să cadă. Nu cu mult timp în urmă parcă văzusem o ştire că biserica a fost refăcută cu ajutorul Ambasadei SUA. Ieri însă am rămas cu gura căscată. Sigur, o mai fi de lucru la ea. Însă arată superb. Iar curtea interioară… ei bine, trebuie să o vedeţi.

 (sursa foto)

Biserica Stravropoleos a fost construită în 1724 în interiorul unui han care şi susţinea economic biserica. Din han nu a mai rămas în picioare decât biserica. Restul incintei, cu curtea interioară şi chiliile mănăstirii (pentru că aici funcţionează acum şi o mănăstire), au fost construite după planurile lui Ion Mincu, la începutul secolului XX. Mănăstirea este ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, de Sfântul Ierarh Atanasie şi de Sfântul Mucenic Haralambie. (sursa aici, unde găsiţi şi mai multe informaţii)

locuri: Biserica Sfântul Elefterie Nou

 

În cartierul Cotroceni se află una dintre cele mai impunătoare biserici din București: Sfântul Elefterie Nou. Nou, pentru că cel vechi se află la câteva sute de metri distanță. O știți cu siguranță: bisericuța din mijlocul străzii Elefterie.

Construcția Sfântului Elefterie Nou a început în 1935 și a fost finalizată abia în 1970, după 35 de ani de la punerea pietrei de temelie și o pauză de 6 ani, în perioada celui de al doilea Război Mondial. Arhitectul bisericii a fost Constantin Iotzu iar constructor a fost inginerul Dumitru Marcu. Interiorul a fost pictat de Iosif Keber și Vasile Rudeanu.

Mai multe detalii găsiți aici.

alte locuri: Strada Sforii, Brașov

 

  

Cea mai îngustă stradă din estul Europei se află în Brașov: Strada Sforii. Singura stradă din oraș ai cărei pereți laterali pot fi atinși cu ambele brațe în același timp. Sigur, dacă ai peste 10-14 ani. Existența documentară este atestată din secolul XVII, la început fiind un coridor lăsat pentru a ajuta munca pompierilor. Eu tot coridor i-aș spune și acum. Are o lățime între 111 cm și 135 cm și 80 m lungime. Este situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei. Dacă ajungeți prin Brașov, n-o ratați.