Avem un centru, aşa numit vechi. Istoric. Adică o zonă în care se află clădiri vechi. O zonă mică, dacă o comparăm cu zone similare din Barcelona, Praga sau Bratislava. Ştiu sigur că ea poate arăta bine, dacă i-ar păsa cuiva. Pentru că în Sibiu şi Braşov, dacă ar fi să dau doar două exemple din ţara România, cuiva i-a păsat. Şi centrele vechi ale acestor oraşe arată foarte bine.
Am fost surprins aseară să constat că, în ciuda vandalizării practicate de autorităţi a zonei, oamenii se încăpăţânează să meargă acolo. Terasele sunt pline. Noaptea, centrul vechi prinde viaţă. Şi există un aer interesant, de boemie, de împlinire a micilor plăceri ale vieţii, care în timpul zilei dispare. Sunt chiar şi turişti care se pozează printre escavaţii. Cam asta e imaginea pe care o duc ei acasă din Bucureşti:
strada Lipscani, una dintre cele mai vechi din Bucureşti
De cât timp arată centrul aşa? Să tot fie trei ani. Trei ani în care am auzit un milion de promisiuni: de la pavatul ruinelor cu sticlă al lui Videanu, la modernizarea promisă de Oprescu. Şi, dacă îmi aduc bine aminte, înaintea lor a existat Negoiţă, care avea în parohie zona şi care promisese şi el marea cu sarea. Şi înaintea lor or mai fi fost şi alţii. Oameni buni, nu vă e milă de oraşul ăsta, de îl călcaţi în picioare în halul ăsta? Să vă trăiască familiile!
Mai ştie cineva ceva despre proiectul “Un Bucureşti Frumos”, iniţiat de Programul ONU în România în parteneriat cu Primăria Generală? Ar fi trebuit să înceapă în 2006.


