Cum era vorba aia cu o mie de băieţi deştepţi care nu pot scoate din apă o piatră aruncată de un prost? Dar dacă deştepţii ăştia e chiar ei proşti? E? Cum o fi? Păi cum să fie? Super amuzant. Am văzut azi la Realitatea. Dar să vă spui despre ce vorbesc:
Toată lumea cred că ştie deja emisiunile lui C.T. Popescu cu Geoană şi Antonescu, când primul a fost prins vorbind greşit româneşte iar al doilea nevorbind deloc englezeşte. Ei bine, cei doi au reacţionat nesperat de bine, având în vedere situaţiile penibile în care au fost puşi. Dar fiecare politician cu funcţie are câte un ţuţăr care-i cară ţucalu’ şi încearcă să-l spele la fund după ce îşi face nevoile. Aşa şi cu cei doi. Pe ţuţării lor îi cheamă Vasilescu, respectiv Berca. În emisiunea Emmei Zeicescu, Fabrica, de astăzi, cei doi s-au apucat să le i-a ia apărarea şefilor. Sau, cum spuneam, să-i şteargă la funduleţ.
Astfel că tanti Vasilescu şi-a suflecat mânecile ca o gospodină ce se află şi, după ce ne-a spus că ea a terminat Facultatea de Litere cu o notă foarte bună (probabil 5), a explicat doct cum “decât” şi “numai” sunt sinonime. Dar nu s-a oprit. A continuat explicând corectitudinea următoarei înşiruiri: „noi, ca şi guvern, ca şi partid, ca şi administraţie publică”, corectitudine rezultată din faptul că „dl. Geoană a vrut să scoată în evidenţă ceva… <<şi>> are rol de întărire”. Şi a terminat arătând că folosirea greşită a complementului direct în cazul acuzativ “pe care”, adică lipsa lui “pe” nu e un capăt de ţară deoarece sunt şi profesori universitari care fac greşeala asta. Adică, după capul ei, e permisă. Deci, elev Olguţa, stai jos! Nota 3. Ne vedem la vară. Să continuăm cu elev Gabriel.
Elev Gabriel nu are cum să scuze necunoaşterea limbii engleze a şefului său. Aşa că începe să ne explice că limba română este limbă a Uniunii Europene. Că pentru el, “ca cetăţean, nu ca senator” (de ce ai avut nevoie de precizarea asta stupidă, domnule?), nu contează că preşedintele ţării nu cunoaşte limba engleză. Că “România are un român, preşedinte al României” (aici am citat că tot vorbeam despre limba română şi siluirea ei). Aşa că ce-i trebe să cunoască altă limbă? Puţin îi pasă lui ce limbi ştie preşedintele. El vrea un preşedinte cinstit şi sincer. Mişto spălare, ce să zic.
Îmi pare rău că nu am o captură video.





