Ma grabesc sa raspund la o leapsa primita de la Chinezu si de la Sorina (astia se vorbira, oare J?), desi subiectul, recunosc, nu ma incanta in mod deosebit. Pe scurt, ar trebui sa raspund daca votez sau nu la referendum si la europarlamentare. De la Caragiale incoace, romanul pare ca are o problema: cu cine sa voteze. De ceva timp, ea s-a modificat: de ce sa voteze.
La mine, raspunsul pe scurt este: da, votez. Si la una si la alta. Iar argumentul care m-a manat la vot de fiecare data a fost urmatorul: in decembrie 1989 au murit oameni pentru ca noi ceilalti, care am ramas in viata, sa ne putem exprima liber. Inclusiv dreptul la vot. Adica, du-te nene si voteaza, chiar daca iti anulezi votul! Multi poate nu isi dau seama cum se vota inainte de 1989. Intrebati si voi pe cine isi mai aminteste. Ori doreste sa isi mai aminteasca.
Acum raspunsul pe lung. Nu ma duc la referendum pentru ca m-ar fi convins Basescu ori altcineva. Ma duc pentru ca m-am saturat sa votez liste. Ma duc pentru ca politicienilor le este frica de votul uninominal. Altfel nu imi explic de ce onorata comisie parlamentara, care a analizat schimbarea procedurii de vot, n-a facut nimic atatia ani. Adica, ei s-au facut ca fac. Insa periodic cate un partid bloca lucrarile. Dupa ce in prealabil declara ca este de acord cu o varianta asupra careia se ajunsese la consens, venea cu o solutie maximala, polpulista (cam asa, ca dl. Basescu), pentru a intoarce lucrurile acolo unde erau la inceput. Dupa care a venit sperietoarea referendumului si s-au grabit sa isi asume raspunderea. Pe o varianta care, asa cum remarca si Sorina, nu “taie” colegiile. Pai nu le taie, ca acolo este bomboana de pe coliva. “Taiate bine” colegiile pot da voturi unui partid intr-o zona in care nu exista electorat de-al lui. De exemplu, sa luam un judet. Prahova, sa spunem. E doar cu titlul de exemplu. Sa spunem ca in zona Campinei alegatorii voteaza majoritar cu PSD. Iar in zona Ploiestiului cu PNL. Pai daca iei din fiecare zona cate putin si faci un colegiu, poti face in asa fel incat de acolo sa iti iasa parlamentar PNL, daca iei preponderent de la Ploiesti. Sau PSD, daca iei mai mult de la Campina. Depinde de cine face colegiul. Sa nu-mi spune-ti ca pe cale de consecinta celalalt partid va castiga in alta zona, ca nu va cred. Si nici chef sa mai continui aici nu am. Sigur ca o chestiune atat de delicata au lasat-o la mana unei viitoare comisii. Si noi stim cum lucreaza comisiile in Parlament, nu?Si ma mai duc pentru ca vreau ca referendumul sa fie validat. Si nu mai vreau sa aud pe cineva ca se plange de politicieni, dar nu s-a dus la referendum.
Exista si partea celalalta a paharului, care ne arata ca am votat uninominal primari, si uite ce a iesit. Aici ma gandesc duios la dl. Videanu (sa va traiasca mama!), dar si alti edili de seama de prin tara.Ar trebui sa intelegem: nu votam la referendum pentru un presedinte a carui purtare si ale carui decizii ma fac sa ma gandesc la un azil de nebuni construit pe Dealul Cotrocenilor. Votam pentru viitor. Chiar daca frustrarile adunate ne fac sa credem cu naduf ca nimic nu se schimba. Si sper sa apuc clipa sa stau cu stampila in fata buletinului de vot si sa nu-l votez pe unul pentru ca seful lui de partid si gasca sa sunt de doi lei. Deci, probleme in a alege pe cineva tot vor fi.
Si punctul doi, ma duc la europarlamentare. Pentru ca avem dreptul de a vota (chiar si dreptul de a-ti anula votul) si nu as pierde acest drept pentru nimic in lume.
Cum am sa votez la fiecare dintre ele, este alta poveste. In caz ca nu v-ati prins. Insa, intr-un fel, am sa ma razbun si pe cei care mi-au murdarit orasul cu publicitatea lor electorala de c_ _ _t.
p.s. am vrut sa-i dau leapsa lui Zoso, dar am vazut ca a luat-o deja. Ceea ce spune el acolo este de mare bun simt (lucru care le lipseste multora), desi nu sunt de acord ca parerea Sorinei este manipulare. Este o opinie, atat tot. Si jurnalistii au dreptul la opinii, doar sa si le asume corect, nu ca tov. Chireac care critica firme concurente.
Leapsa le-o dau lui Doc, lui Paralele//Paralele, lui Moromete, lui Catalin Tolontan si lui Andrei Chiliman. Cred ca ajunge.