de week-end: House şi Criminal minds

 

Au apărut primele episoade din sezonul 6 la House M.D. şi din sezonul 5 la Criminal Minds. Pentru pasionaţi, desigur. Despre dr. House am mai scris. Ambele seriale sunt ideale pentru văzut într-o zi ploioasă. Nu vă mai obosesc cu sinopsisuri sau alte povestiri despre ele. Sunt de văzut. Părerea mea.

movies of the week

Adică nu neapărat cele mai tari, dar cele mai bunuţe văzute de mine în săptămâna care a trecut. Multe recuperări, e adevărat. Astfel că, dacă sunteţi înnebuniţi să vedeţi filmele cum apar, probabil că nu vă spun nimic nou. O să fie pe scurt, că prea recomandă toată lumea filme. Deci:

• Inju, la bête dans l’ombre (2008)

O ecranizare a unui roman japonez. Nu este aşa de dur precum spun unii. Dar este altceva, fiind un film făcut de un francez născut în Teheran, Barbet Schroeder. Final previzibil. Dar interesant.

• Secret défense (2008)

Tot Franţa. Deşi reţeta e clasică, este uşor altfel. Terorişti, spionaj… drăguţ.

• The Pink Panther 2 (2009)

Clasic. Steve Martin. Dar cu imagini din Paris care merită efortul de a-l vedea, chiar dacă nu-ţi plac comediile. Dacă îţi plac, e ok. Se putea şi mai rău.

• Crank: High Voltage (2009)

Pentru Jason Statham, unul dintre preferaţii mei, altfel filmul nu merită. Nimic extraordinar. Continuarea primului în care el nu moare, deşi ne-a lăsat o impresie clară că se duce la cimitir. Mult sânge şi violenţă, sex pe ici pe colo. Toate exagerate special.

• Prison Break: The Final Break (2009)

Un film de televiziune, continuare a celebrului serial care pe final a luat-o razna. Şi filmul este prost ca şi toate episoadele ce au urmat primului sezon. Însă, fetelor, Wentworth Miller rămâne Wentworth Miller. Feriţi-vă inimile! Deci, pentru fete.

• The Boy in the Striped Pyjamas (2008)

Super dramă. Super film. Merită. O recomandare bună care mi s-a făcut şi mie.

• Duplicity (2009)

Scenariu prost, final previzibil. Dar Clive Owen face o pereche bună cu Julia Roberts. De duminică dimineaţa, dacă n-ai ce face.

• Leverage (2008)

Serial. Un sezon şi jumătate până acum. Şarlatani şi şarlatanii. Drăguţ. Nu te stresează, nu te face să gândeşti prea mult. De week-end dimineaţa.

• Eureka (2006)

Au apărut ultimele episoade din sezonul trei. Un film plăcut. Colin Ferguson în rolul şerifului Jack Carter e la fel de simpatic cu modul lui inconştient şi de nepriceput în ştiinţe de orice fel. Un serial foarte simpatic.

• State of Play (2009)

Are la bază o serie BBC despre investigaţiile unor reporteri. Un film bestial. Russell Crowe şi Ben Affleck se descurcă bine. Iar Helen Mirren merită cu siguranţă un premiu pentru cum a jucat rolul de redactor şef. Foarte bun filmul, zic eu. Dar poate că eu sunt îndrăgostit de jurnalism şi nu am văzut filmul obiectiv. Oricum, filmul arată, pentru cine vrea să vadă, de ce jurnalismul nu va muri.

de week-end: Dexter (2006 – …)

 

Cum ar fi să nu ai nici un fel de emoții, de sentimente? Să nu urăști, dar nici să nu iubești. Cum ar fi să porți o mască în permanență și să înveți cum să te comporți normal în diverse situații, deși ție nu îți pasă de nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău? Păi ar fi precum în Dexter, un serial început în 2006 și ajuns la sezonul al treilea. Însă eu doar pe primul l-am văzut. S-ar chema că ai avut o traumă în copilărie și tu ai ajunge un excelent ucigaș în serie.

Serialul mizează pe interesul americanilor față de ucigații în serie, o specie mai rar întâlnită pe vechiul continent, căreia nici un psihiatru nu i-a dat încă de cap.

Dexter ucide pe bandă rulantă, dar nu este un killer obișnuit. El omoară urmând un cod învățat de la tatăl său, fost polițist. Doar respectul față de tatăl său îl face să urmeze codul. Iar principiile lui e unul singur: ucide doar oameni care merită să moară, care fac rău altora, care ucid și ei la rândul lor. Filmul nu te ucide însă pe tine, telespectator, cu întrebări de genul: cum decizi dacă cineva merită să moară?, ești mai bun decât el dacă-l omori? etc. Omul pur și simplu nu are probleme etice, deși urmează un cod… să-i zicem etic.

Dacă nu ați văzut serialul, nu vă dezvălui prea mult. Mă opresc aici, nu înainte de a vă spune că ucigașul nostru este fascinat de sânge, motiv pentru care lucrează ca legist specialist în pete de sânge.

Un serial altfel, polițist, dar și plin de un umor negru, fin. Vedeți-l! A luat deja 14 premii și a fost nominalizat la alte 25. În plus, Michael C. Hall, un actor pe care îl cunoaștem din Six feet under, este Dexter.

Sinopsisul într-o frază: Dacă omori animăluțe când ești copil, atunci ai o șansă reală de a ajunge să omori oameni când crești, iar cu puțin noroc îți poți ascunde mizantropia.

Rating IMDB: 9,1/10

Rating Șoferul: 9,5/10

de week-end: Eureka (2006-2007)

 

Un foarte plăcut serial de văzut sâmbăta şi duminica dimineaţa. Două sezoane la activ, dar acum se află în pauză. Sau poate nu se mai face, producătorii nu au fost clari.
Povestea se petrece într-un orăşel „top secret” din SUA, în care trăiesc genii din diferite domenii: fizică, chimie, biologie etc. Singurii oameni normali sunt şeriful Jack Carter (Colin Ferguson) şi fiica sa. Normalitatea însă îl ajută pe şerif să rezolve o sumedenie de probleme, cam una pe episod, deoarece reuşeşte să privească lucrurile în modul normal în care ceilalţi nu o făceau. Mă rog, poate mă exprim dubios. O gândire complexă scapă din vedere soluţiile simple. Asta vreau să spun.

Povestea fiecărui episod beneficiază de o imaginaţie inteligentă, deşi desprinsă din domeniul SF. Evident au avut şi nişte specialişti din domeniile respective, care au dat credibilitate poveştilor. Iar poveştile sunt despre: maşina timpului, naniţi, serul adevărului, o casă dotată cu inteligenţă şi personalitate, accidente de laborator care pot distruge multe chestii (eventual America), oameni indestructibili, dispariţii şi reapariţii misterioase de persoane etc. Ştiu, subiectele sunt SF (ca şi serialul), însă explicaţiile sunt beton. Cel puţin pentru publicul larg. Din care fac parte, că doar nu sunt specialist în fizică atomică.

Sinopsisul într-o frază: Am zis deja: gândirea complexă scapă din vedere soluţiile simple.

Rating IMDB: 7,4/10

Rating Şoferul: 8/10

de week-end: House M.D. (2004-2008)

 

Dacă până acum ai văzut doar E.R sau Grey’s Anatomy, acesta este un serial diferit. Tot într-un spital, tot cu doctori, dar altfel. Gregory House este un doctor morocănos, ursuz, dar genial în a diagnostica pacienţii. Echipa de doctori tineri cu care lucrează îl ajută şi ea destul de mult. În fiecare episod vezi cum sunt trataţi unul sau doi pacienţi, dar ai parte şi de intrigile din interiorul spitalului. Dacă un sfert din ceea ce vedem în serial, ca aparatură medicală, există în spitalele din SUA cu adevărat, atunci spitalele noastre câştigă uşor titlul de măcelării.

Un episod începe, de obicei, în exteriorul spitalului arătându-ţi simptomele unui viitor pacient. Investigaţia medicală are şi o parte în care medicii merg chiar la pacient acasă sau la birou pentru a descoperi cauzele unei boli, de obicei rare.

Gregory House reuşeşte de multe ori să pună empiric diagnosticul, uneori neavând multe date, dar neputând aştepta rezultatele analizelor pentru confirmare, pacientul aflându-se la un pas de moarte. Nu pierde mulţi pacienţi. Motiv pentru care House este arogant. Are şi o problemă la un picior, ceea ce îl obligă să folosească un baston. Boala l-a făcut dependent de pastile împotriva durerii. Iar relaţia cu fost soţie l-a făcut ursuz. Cu toate acestea, o idilă drăguţă apare pe parcurs.

Personajul este interpretat de britanicul Hugh Laurie. Serialul, aflat acum la al patrulea sezon în SUA, se petrece într-un spital imginar din New Jersey. Până acum a primit Globul de Aur pentru personaj principal în 2006 şi 2007. Serialul a mai câştigat alte 18 premii şi a mai fost nominalizat de 49 de ori în diverse festivaluri. Celelalte personaje sunt directorul spitalului, Lisa Cuddy (Lisa Edelstein), Eric Foreman (Omar Epps), James Wilson (Robert Sean Leonard), Allison Cameron (Jennifer Morrison) şi Robert Chase (Jesse Spencer). Massive Attack semnează multe dintre melodiile seriei. Ca fapt divers, Jennifer Morrison şi Jesse Spencer sunt împreună “in the real life”.

Multe dintre explicaţiile medicale sunt destul de tehnice, dar nu într-atât încât să nu îţi dai seama despre ce este vorba. Şi, vă spun, personajul principal merită toată atenţia. O să îl iubiţi, deşi el nu pare a iubi oamenii.

Sinopsisul într-o frază: Gregory House reuşeşte să pună diagnostice pacienţilor doar auzind simptomele şi să descopere adevărata cauză a bolilor acestora, chiar dacă unii nu doreau să spună adevărul despre cauzele care au generat simptomele.

Rating Şoferul: 8,5

de week-end: Dolmen (2005)

 

Un dolmen este un monument funerar megalitic, alcătuit dintr-o piatră plată aşezată orizontal pe două sau mai multe pietre verticale şi acoperind o cameră sepulcrală. (sursa Wikipedia) Este un monumet de origine celtică.
“Dolmen”, mini serie franceză de 6 episoade, a cărei acţiune se petrece pe o insulă aflată în largul coastelor bretone. Ah! Franţa! Peisaje încântătoare, case de vis. Cred că acolo aş fi dorit să trăiesc. Dar dincolo de aceste lucruri, serialul este unul poliţist, în care o tânără inspector venită în locurile natale ajunge să ancheteze o serie de crime misterioase ce par a avea legătură cu un dolmen. Încet-încet ajunge să descopere că şi trecutul său şi al familiei sale ascunde, normal, un secret. Există şi o legendă locală interesantă, care include şi un far, iar crimele par a fi inspirate de această legendă. Mistery, nu glumă.

Regizorul Didier Albert (de care probabil că n-aţi auzit. nici eu) i-a distribuit în rolurile principale pe Ingrid Chauvin şi Bruno Madinier care reuşesc să facă un cuplu reuşit. Ca în orice film franţuzesc (cum ar zice mama) sunt ceva neconcordanţe. Iar la final reuşesc să dea rasol, simplificând explicaţia. Adică tot filmul te aştepţi să primeşti o explicaţie… să-i zicem mistică, şi ei îţi oferă una perfect banală la care te gândisei prin al doilea episod, dar ai zis că e prea simplă şi ai abandonat-o. Dar, filmul merită văzut şi doar pentru că este o schimbare faţă de ce ne oferă America pe bandă rulantă. Filmul are la bază un roman interesant (sau invers, că nu îmi este clar), tradus la noi de editura Polirom. Dacă nu găsiţi filmul, şi nu cred că-l găsiţi (sic!), citiţi cartea. Pe plajă, în vacanţă, merită.

Sinopsisul într-o frază: Marie Kermeur, poliţistă genul sexy european, se întoarce în satul/orăşelul de baştină pentru a se căsători cu un marinar, dar o serie de crime ciudate, ce par a avea inspiraţie celtică, îi cam împiedică planurile.

Rating IMDB: 5/10

Rating Şoferul: 7

de week-end: Frank Riva (2003-2004)

  

Cine l-a văzut pe Alain Delon în “Nu treziţi un poliţist care doarme” (Ne réveillez pas un flic qui dort – 1988), “Pe cuvânt de poliţist” (Parole de flic – 1985), “Un poliţist” (Un flic – 1972) sau “Samuraiul” (Le samourai – 1967) îşi va dori cu siguranţă să vadă această mică serie poliţistă. Cu un Alain Delon la 68 de ani, plin de farmec în continuare, tot poliţist, ipostază care l-a consacrat, însă bătrân (normal) şi întors după 25 de ani într-un Paris care s-a schimbat cât a fost el plecat.

Cu un sfert de secol înainte fusese obligat să plece din Paris, după ce făcuse muncă sub acoperire într-un clan mafiot. Acum s-a întors pentru a-i descoperi pe cei vinovaţi de moartea fratelui său. Frank Riva, deşi bătrân, îşi foloseşte vechile cunoştinţe, de obicei foşti mafioţi retraşi din activitate, pentru a ajunge la noua generaţie de mafioţi. Ajutat de o echipă de poliţişti tineri, care la început nu l-au plăcut, însă au ajuns să-l iubească, reuşeşte să dea peste cap un vechi clan mafiot, acelaşi pe care îl mai îngenunchiase cu 25 de ani înainte. Poate vă par eliptic în prezentare, însă n-aş vrea, în cazul în care nu aţi văzut filmul, să vă dezvălui ceva.

Printre actorii care mai joacă în aceste 12 episoade, se află Mireille Darc (care a mai jucat cu Delon în Jeff – 1969, în timpul filmărilor fiind chiar iubiţi), Sophie von Kessel, Jacques Perrin. Serialul este filmat în Paris, ceea ce îi dă un farmec aparte, are desigur perioade de plictiseală ca orice film francez, dar merită văzut, cred eu. Amănunte de genul pistolului pe care îl foloseşte, ţinut într-o borsetă care aminteşte de acelaşi pistol şi husă din “Parole de flic”, îţi vor redeştepta amintiri de perioada lui Delon tânăr, în care stăteai la coadă la cinematograf pentru bilete. Coloana sonoră este bine aleasă. De fapt este chiar muzică făcută special pentru film, nu melodii deja consacrate. Ceea ce e cam rar. Film de văzut cu un pahar de coniac sau vinars, o ţigară bună sau o pipă. Coniacul v-ar putea chiar “apropia” de Alain Delon care în ultimii ani şi-a cumpărat câteva hectare de vie pentru a face singur această licoare minunată. Şi dacă tot sunteţi la Delon, merită să-i vizitaţi şi site-ul. Pun pariu că nu v-aţi gândit să o faceţi.

Sinopsisul într-o frază: Întors după 25 de ani în oraşul pe care-l părăsise pentru a nu fi ucis, poliţistul Frank Riva îşi dă seama că vechile metode au tot atâta succes cât şi cele noi, pentru a-i prinde pe băieţii răi.

Rating IMDB: 6,6/10

Rating Şoferul: 8